Naționala noastră, datorită performanțelor remarcabile din preliminarii, unde a rămas neînvinsă și a câștigat grupa, a fost încadrată în urna 2. Această poziție le-a oferit tricolorilor un avantaj considerabil în ceea ce privește adversarii pe care îi va întâlni în faza grupelor.
Destinul a decis ca România să facă parte din grupa E, alături de echipe de top precum Belgia (din urna 1), Slovacia (din urna 3), și viitoarea câștigătoare a Play-off-ului B (din urna 4), acolo unde în semifinale se vor duela Bosnia și Herțegovina – Ucraina și Israel – Islanda. Tricolorii pleacă cu a doua șansă la câștigarea grupei, dar având o cotă la pariuri la operatorul sponsor al turneului de 1.57 pentru a se califica în optimi.
Această configurație a grupelor a stârnit un val de optimism în rândul suporterilor români, care au început să viseze la un parcurs cât mai lung în competiție. Conform sistemului de calificare, primele două clasate din fiecare grupă, împreună cu cele mai bune patru echipe clasate pe locul trei, vor avansa în faza optimilor de finală.
Semifinalele play-off-urilor sunt programate pe 21 martie 2024, iar finalele pe 26 martie 2024. Partidele se vor disputa într-o singură manșă, iar gazda va fi de fiecare dată echipa cea mai bine clasată în ultima ediție a Ligii Națiunilor. Așadar, vom afla care sunt ultimele 3 echipe calificate la Euro 2024 abia în primăvara anului viitor.
Programul meciurilor României în cadrul EURO 2024 este următorul:
17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)
Recent, Adi Mutu, unul dintre golgheterii all-time ai naționalei României, s-a arătat încrezător în șansele tricolorii la turneu final din Germania, punând accent nu numai pe faptul că grupa este relativ accesibilă, dar și pe valoarea lotului antrenat de Edi Iordănescu.
„Este o grupă accesibilă față de ultimul campionat la care am participat și eu. Atunci am jucat cu Italia, cu Franța, cu Olanda. Cred că … Poate dacă dădeam eu gol cu Italia, din acel penalty, am fi ieșit din grupă, după o victorie cu campioana mondială en titre la acel moment.
Bine, acum, nu se pot compara grupele, dar naționala actuală este într-o creștere vizibilă. Avem șansele noastre în această grupă. Va fi foarte, foarte greu cu Belgia, dar să nu ne dăm bătuți dinainte.
Să mergem cu încredere la Euro, băieții au muncit bine, bravo lor, să aibă mare încredere. Nu te întâlnești în fiecare zi cu un Campionat European, așa că să dea totul la acesta”, a spus Mutu, potrivit GSP.
UEFA a anunțat că va aloca un buget total de 331 de milioane de euro pentru echipele participante la Campionatul European de Fotbal 2024, care se va desfășura în Germania.
Fiecare echipă va primi 9,25 milioane de euro pentru simpla participare. În plus, pentru fiecare victorie obținută, echipele vor fi recompensate cu 1 milion de euro, iar pentru un rezultat de egalitate vor primi câte 500.000 de euro.
Calificarea în optimile de finală îi va aduce fiecărei echipe un premiu de 1,5 milioane de euro, iar calificarea în sferturile de finală va fi recompensată cu 2,5 milioane de euro. Echipele care ajung în semifinale vor primi 4 milioane de euro, în timp ce echipa clasată pe locul al doilea va fi premiată cu 5 milioane de euro. În cele din urmă, echipa câștigătoare a EURO 2024 va primi un premiu de 8 milioane de euro.