Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spune că posibil ca femeia să fie pierdut controlul volanului din motive medicale.
„La data de 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 ani, a condus un autovehicul pe Şoseaua Mihai Bravu, bretea adiacentă, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 448, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers (posibil motive medicale) şi ar fi avariat 13 autoturisme staţionate”, a transmis Brigada Rutieră.
Digi24 scrie că femeia a susținut că i s-a făcut rău la volan.
Poliţiştii rutieri au testat-o pe femeie cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind „zero” pentru consumul de alcool, respectiv “negativ” pentru consumul de substanţe psihoactive.
Femeie aflată la volan şi proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumaţi la Biroul Accidente Uşoare pentru soluţionarea accidentului.
Circulația a fost restricționată temporar pe prima bandă, potrivit Aktual24, care a scris că femeia a fost rănită ușor și a fost asistată medical la fața locului.