„Copiii au ajuns în țară undeva în anul 2022, alături de tata. Așa cum s-a afirmat în materialul difuzat de dumneavoastră, a existat o neînțelegere între cei 2 părinți, de foarte mulți ani și tensiuni în familie. Deci din 2022, copiii au locuit o bună perioadă de timp alături de tatăl lor, fiind și această apropiere mai mare față de tată decât de mamă. Au fost în proces pentru custodia acestora și ultima sentință în august spunea că aceștia, respectiv cei 3 minori, trebuie să fie în grija mamei. Înainte de a fi dată această sentință, înainte cu câteva zile, copiii au ajuns în județul Hunedoara, însoțiți de tata. Imediat după publicarea sentinței, tatăl a respectat partea de interdicție, să spun așa, dar copiii deja erau în județul Hunedoara, în grija unei rude, așa cum a afirmat dânsul, și în grija unei bone, care a fost pusă de tată la dispoziția copiilor.

În momentul în care a ajuns în județul Hunedoara, aceștia au fost atenți monitorizați de echipă mixtă DGASPC Hunedoara și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție. S-au purtat discuții cu mama acestora, care nu a venit să își ia copiii, spunând că ar trebui să fie pusă în aplicare acea sentință printr-un executor, dar copiii erau deja traumatizați și, așa cum s-a văzut și din filmulețul care a ieșit public, aceștia își manifestau dorința de a locui cu tatăl. După o perioadă de timp în care nu a reușit mama ca să intre în discuții cu copiii, nu a reușit pentru că ei au refuzat-o, nu din alt punct de vedere, DGASPC Hunedoara a solicitat ordonanță președințială, s-a obținut acel document, prin intermediul acelui document, practic, copiii puteau să fie luați în grija statului până la clarificarea acestei situații cu mama.

Această ordonanță a fost contestată de tată, motiv pentru care toate demersurile DGASPC-ului au fost blocate. A fost o primă sentință la Tribunalul din Hunedoara.

(…) În momentul de față, copiii sunt bine, sunt în grija statului. Astăzi au mâncat, au beneficiat de consiliere psihologică și se fac evaluări”, a declarat ministrul Familiei, vineri, la un post TV.

Adrian Marțian, tatăl celor 3 copii din Hunedoara dați dispăruți în urmă cu 4 zile, a fost REȚINUT. Val de acuzațiile pe numele său