Interdicția impusă acum trei decenii față controversata carte „Versete satanice” a lui Salman Rushdie a fost ridicată efectiv în India după ce o intanță a declarat că guvernul nu a putut prezenta ordinul original, relatează Reuters. 

Romanul autorului britanic născut în India a fost interzis de India în 1988, după ce unii musulmani au considerat că acesta este o blasfemie. 

Înalta Curte din Delhi a anulat decizia în timpul unui proces deschis în 2019 care contesta interzicerea importului cărții în India.

Potrivit unei hotărâri judecătorești din 5 noiembrie, guvernul Indiei a declarat Înaltei Curți din Delhi că ordinul de interzicere a importurilor „era de negăsit și, prin urmare, nu a putut fi prezentat”.

Drept urmare, instanța a spus că nu are „o altă opțiune decât să presupună că nu există o astfel de notificare”.

„Interdicția a fost ridicată începând cu 5 noiembrie, deoarece nu există nicio notificare”, a declarat Uddyam Mukherjee, avocatul petiționarului Sandipan Khan.

Sandipan Khan a spus că a sesizat Curtea după ce i s-a spus în librării că romanul nu poate fi vândut sau importat în India și apoi, când a căutat, nu a găsit ordinul oficial de interzicere a importurilor pe site-urile guvernamentale.

Chiar și în instanță, guvernul nu a fost în măsură să prezinte ordinul, a spus el.

„Niciunul dintre intimați nu a putut prezenta notificarea menționată… de fapt, presupusul autor al notificării menționate și-a arătat și neputința în a produce o copie”, se menționa în ordinul din 5 noiembrie, referindu-se la funcționarul departamentului vamal care a redactat ordinul. 

Al patrulea roman al lui Rushdie a intrat într-o controversă globală la scurt timp după publicarea sa în septembrie 1988, deoarece unii musulmani au văzut pasajele despre profetul Mahomed ca fiind blasfemiante.

A declanșat demonstrații violente, iar copii ale volumul au fost incendiate în întreaga lume musulmană, inclusiv în India, care are a treia populație musulmană din lume.

În 1989, liderul suprem al Iranului de atunci, ayatollahul Ruhollah Khomeini, a emis o fatwa, sau edict religios, cerând musulmanilor să-l asasineze pe Rushdie.

Rushdie a fost nevoit să se ascundă în perioada imediat următoare și a trăit sub amenințarea cu moartea până când guvernul iranian a declarat că nu va mai aplica fatwa (deși aceasta a rămas activă).

În august 2022, la aproximativ 33 de ani după fatwa, Rushdie a fost înjunghiat pe scenă în timpul unei prelegeri la New York, ceea ce a făcut să își piardă vederea cu un ochi și i-a afectat utilizarea uneia dintre mâini.

citeste mai mult …