Un băieţel de şase ani a fost găsit decedat în urma unui incendiu izbucnit, vineri, într-o casă din comuna vâlceană Vaideeni.  Echipajele de pompieri trimise la faţa locului căută, în prezent, o femeie de 44 de ani care s-ar fi aflat în interiorul locuinţei în momentul izbucnirii incendiului.

„Din spusele apelantului, în casă este posibil să fie surprinse două persoane. La sosirea forţelor ISU focul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, echipajele de intervenţie acţionând cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului. Din nefericire, o victimă carbonizată a fost descoperită într-un dormitor al casei”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Sorin Albinaru.

Incendiu de proporții lângă Capitală. A ars un depozit de vopseluri și solvenți inflamabili

La faţa locului intervin pompieri militari din Râmnicu Vâlcea, Horezu şi Buneşti, cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, care au lichidat deja incendiul, însă este căutată în continuare cea de-a doua persoană care se presupune că s-ar afla în casă.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită.