Celebrarea unor momente speciale alături de Gabriel Dorobanțu este o experiență unică, dat fiind că pe scenă strălucește un artist care știe cum să își încânte publicul.

Piesa sa emblematică, „Hai, vino iar în gara noastră mică”, este doar un exemplu din vasta sa discografie care continuă să rezoneze în inimile fanilor. Fie că este vorba de o nuntă, un jubileu sau o aniversare, prezența lui Gabriel Dorobanțu aduce o notă nostalgică și plină de bucurie, făcând ca fiecare eveniment să fie un adevărat festin muzical.

La vârsta de 71 de ani, Gabriel Dorobanțu a început să reducă numărul spectacolelor la care participă. Deși rămâne la fel de energic, acum își alege cu atenție și profesionalism aparițiile pe scenă.

Stațiunea balneară din România unde casele costă doar 10.000 de lei. Colțul de rai ideal pentru cei care vor să se retragă la pensie

Astfel, onorariile sale sunt mai rezonabile în comparație cu cele adesea exagerate cerute de vedetele din muzica comercială. Respectatul artist, parte din elita muzicii ușoare românești, solicită pentru un recital un onorariu cuprins între 1.500 și 2.200 de euro, în funcție de tipul evenimentului, fie el privat sau public, scrie money.ro.

Un aspect crucial pentru Gabriel Dorobanțu este prestigiul evenimentului la care este invitat, evitând cu strictețe petrecerile zgomotoase și nunțile fastuoase.

Artistul este cunoscut și pentru alte melodii celebre precum „Marea albastră”, „Ochii tăi” (cu care s-a consacrat la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia în 1983), „Te-am visat ca niciodată”, „Tu ești speranța mea” și „Ești o minune”. În ultimii 20 de ani, viața lui Gabriel Dorobanțu a luat o turnură liniștită și admirabilă. A părăsit aglomerația Bucureștiului și s-a mutat la poalele munților, lângă Cornu, în județul Prahova.

Artistul își selectează cu atenție aparițiile publice

Chiar dacă a ajuns la vârsta pensionării, artistul nu a renunțat la activitatea sa muzicală. Însă și-a dedicat mai mult timp pasiunii pentru călătorii. În ultimii ani, Gabriel Dorobanțu a devenit un veritabil globe-trotter, bifând zeci de destinații turistice pe care și le-a dorit să le vadă. Dar pe care, din cauza carierei agitate, nu a avut ocazia să le exploreze mai devreme.

Tentativa de fraudă care vizează cardurile și conturile bancare. Una dintre cele mai mari bănci de la noi și-a avertizat clienții