catalin-predoiu:-„procesul-este-ireversibil,-statutul-de-stat-membru-schengen-nu-mai-poate-fi-ridicat-romaniei”

„Procesul este ireversibil, statutul de stat membru Schengen nu mai poate fi ridicat României decât dacă renunţă  România la o astfel de calitate, ceea ce nu se pune problema (…) este un bun pas înainte, către o poziţie, un statut care ne avantajează în perspectiva imediată, inclusiv în discuţiile privind ridicarea controalelor la frontiera terestră”, a afirmat, joi seară, la un post TV, Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne a fist întrebat când va adera România şi cu graniţele terestre şi a afirmat: ”Nu mă hazardez să precizez o dată, n-am făcut-o nici anul trecut în legătură cu un eventual pas…”.

”Clar că noi vom reîncepe aceste discuţii şi aceste demersuri imediat în 2024. Cred că următorul Consiliu JAI e un punct de start. Vom începe aceste discuţii, inclusiv preşedinţia belgiană are pe ordinea de zi, de priorităţi, discuţii privind funcţionalitatea spaţiului Schengen şi în această marjă este o bună ocazie de a relua convorbirile, nu numai la nivelul Consiliului JAI, ci mai ales în plan bilateral şi multilateral”, a mai declarat Predoiu.

România va intra în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime pe 31 martie a acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *