Tenismena daneză Caroline Wozniacki (129 WTA) a fost eliminată joi în turul secund al turneului de la Miami, după o partidă în care a fost extrem de aproape de victorie.

Astfel, Wozniacki a fost învinsă de ucraineanca Anhelina Kalinina (36 WTA, cap de serie 32), scor 5-7, 7-5, 6-4, după ce a condus cu 1-0 la seturi și 5-2 în setul secund, ratând și o minge de meci.

Anterior acestui meci, fosta adversară a Simonei Halep din finala Australian Open a declarat că cei care au fost prinși dopați nu ar trebui să primească invitații la turnee, iar românca i-a răspuns.

”Înțeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă la start, dar este convingerea mea personală prin care cred că oamenii nu ar trebui să primească wild card-uri după perioada de suspendare pentru dopaj.

Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei”, a subliniat Wozniacki.

„Da, dar de ce? Nu am făcut nimic rău. Nu am trișat. Nu m-am dopat. Deci e mai bine dacă citim decizia de la TAS că era un supliment contaminat, nu era doping. Nu am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, așa că nu sunt un trișor. Mulțumesc turneului că mi-a dat wild card și că am posibilitatea de a juca într-un turneu atât de mare. A fost grozav să mă întorc”, a fost răspunsul Simonei Halep către rivala sa din circuit.

Întorcându-ne la meciul cu Kalinina, Wozniacki s-a ales cu critici dure din partea fanilor tenisului, care i-au reproșat că a trișat solicitând îngrijiri medicale, cu scopul de a-și scoate adversara din ritm

”Wozniacki cere un time-out medical fals”, ”Ar trebui interzisă de WTA pentru că cere mereu pauze medicale când pierde”, ”E o trișoare, are nevoie de 20 de time-out-uri medicale pentru a câștiga un meci”, au fost câteva dintre reacțiile dure ale internauților.