Mulți români se roagă la Arsenie Boca și merg la mormântul lui de la Prislop. Pe lângă rugăciunile clasice, cunoscute, există o anumită rugăciune puternică adresată sfântului, despre care se spune că face minuni și te ferește de toate problemele.

Rugăciunea lui Arsenie Boca

Atunci când oamenii au nevoie de ajutor, se adresează uneori divinității și se roagă pentru sănătate, pentru succes, reușite și pentru a fi projetați de rele. În credința românească, există multe rugăciuni despre care se spune că fac minuni, iar una dintre ele este cea a lui Arsenie Boca. Atunci când simți că ai nevoie de sprijin, trebuie doar să rostești această rugăciune și să ceri ajutorul divinității.

”Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.

 „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin”

 Când este cel mai bun moment pentru rugăciune

Preoții spun că ne putem ruga în orice moment, atunci când simțim nevoia să comunicăm cu divinitatea. O putem face la biserică, dar și acasă, în orice moment al zilei. Unii oameni se roagă seara, alții dimineața sau înainte de masă. Indiferent de momentul ales, este important să ne concentrăm pe cuvintele rostite și să credem în puterea rugăciunii, mai spun duhovnicii.

Un interval orar despre care se spune că este ideal pentru rugăciune este cel cuprins între ora 12 și ora 3 noaptea. Se spune că după miezul nopții, cerurile se deschid și rugăciunile noastre ajung mai ușor la cer, mai ales în ajunul unor sărbători importante. Așadar, ne putem ruga în orice moment al zilei, însă dacă vrem să avem parte de ajutor imediat, o putem face la miezul nopții.

SURSA