În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, „șmecherul” este acea persoană care „știe să iasă cu dibăcie din încurcături” și „pe care nu o poți păcăli”
În nomenclatorul de meserii din Bucureștiul de odinioară, „șmecherul” era mult mai apropiat de sensul de origine (de import) al cuvântului.
Etimologia ne duce la nemțescul „schmecker”, care definește o „persoană cu gust rafinat”.
Și uite așa „carnetul de șmecher” din vechiul București începe să aibă noimă. Erau, de fapt, degustători de vinuri.
A fost nevoie de priceperea lor după ce, spune legenda, mai mulți negustori sași au fost păcăliți de boierii olteni care vindeau vin. Cum făceau asta? Tot legenda zice că boierii olteni (sau un om de-al lor) se așezau la masă cu sașii care doreau să cumpere vin și îi primeau cu masa încărcată de mâncare și de vin, dar nu orice vin. Le alegeau specia pe cele mai tari, ca să-i cherchelească pe potențialii clienți și pentru a începe negocierile cu un avantaj.
Dar înșelătoria nu se termină aici. După ce se tocmeau asupra vinului cu boierii, în momentul în care li se încărcau căruțele cu vin, clienții nu primeau ce negociaseră și plătiseră, ci vin tulburel, mai prost, sau chiar vin „îndoit” cu apă.
Citește, pe B365.ro, cum a apărut „Revoluția Șmeherilor”.
