Când este obligatorie folosirea luminilor de semnalizare?

Semnalizare schimbării direcției de deplasare este menită să prevină producerea unor accidente în trafic.

„Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare”, stabilește Art. 116 din Codul Rutier.

De asemenea, atunci când efectuezi întoarcerea vehiculului de pe un sens de mers pe celălalt, prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, trebuie să semnalizezi.

 

Semnalul trebuie dat cu cel puțin 50 de metri înainte de a face virajul, dacă circuli în localitate. În afara localității, ești obligat să semnalizezi cu cel puțin 100 de metri înainte.

Iar dacă mașina are o defecțiune și ai oprit pe marginea drumului, ai obligația de a porni luminile de avarie.

Cum semnalizezi și cum te încadrezi pe bandă dacă virezi stânga la giratoriu?

Legea stabilește că un conducător auto e obligat să semnalizeze de fiecare dată când schimbă direcția de mers. La fel și în cazul în care trece de pe o bandă pe alta. Iar acest semnal trebuie dat înainte de efectuarea manevrei.

De asemenea, în cazul unui drum cu mai multe benzi de circulație, dacă faci stânga la giratoriu, trebuie să alegi banda din stânga înainte de a  intra în intersecție.

„M-am încadrat pe banda din stânga, pentru că vreau să fac stânga sau să mă întorc. Pătrund în sensul giratoriu tot pe banda din stânga. Și când vreau să ies, mă asigur din dreapta. Deși e legal, nu recomand să faci stânga de pe banda 1 într-un sens giratoriu cu mai multe benzi. Riști să încurci traficul și chiar să fii implicat într-un accident”, a explicat pentru ProMotor polițistul Tavi Perțea, care a publicat și pe YouTube un clip despre cum se conduce corect în sensul giratoriu.

Desigur, trebuie acordată atenție și marcajelor și indicatoarelor rutiere montate înaintea și în interiorul sensului giratoriu.

Pentru că, în unele situații, acestea interzic, de exemplu, efectuarea virajului la stânga de pe banda 1. Sau îi obligă pe cei de pe banda 2 să circule exclusiv la stânga.

„Semnalizare este, de asemenea, foarte importantă. Dacă fac un viraj la stânga, semnalizez stânga atâta timp cât țin de volan stânga. Iar când urmează să ies din giratoriu, semnalizez dreapta, mă asigur, acord prioritate dacă e cazul și apoi părăsesc intersecția”, a mai explicat ofițerul.

Rolul semnalizării este de a-i anunța, atât pe cei din spate sau de lângă noi, cât și cei care așteaptă să intre în sensul giratoriu, în ce direcție vrem să ne deplasăm.

Conform legii, toți cei care schimbă direcția fără a semnaliza, riscă să fie amendați.

„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni […] nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers”, stabilește legea 195/2002.

Așadar, cei care nu semnalizează când ies sau pătrund în sensul giratoriu pot primi o sancțiune cuprinsă între 2 și 3 puncte de amendă. Deci, o amendă cuprinsă între 330 și 495 de lei.

„În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”, prevede Codul Rutier la Art 107, pct. 1 (1).

Ceea ce înseamnă că, semnalul stânga trebuie menținut în permanență, până la părăsirea giratoriului. Iar înainte de a părăsi intersecția, trebuie activat semnalul dreapta, respectând toate regulile de acordare a priorității.

 SURSA