Codul Rutier stabilește că folosirea luminilor de semnalizare este obligatorie, în anumite situații.
Astfel, la schimbarea direcției, în funcție de virajul care urmează să fie efectuat, trebuie activat semnalul stânga sau semnalul dreapta.
În ce situații sunt obligați șoferii să semnalizeze schimbarea direcției
Folosirea semnalelor luminoase este obligatorie atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Conform legii, sunt anumite situații în care șoferii trebuie să semnalizeze stânga sau dreapta sau să activeze luminile de avarie.
„Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare. Intenţia conducătorilor de autovehicule de a schimba direcţia de mers, depăşirea şi oprirea se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminii intermitente a semnalizatoarelor cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor, înainte de efectuarea manevrelor”, se arată în Art. 145 din Codul Rutier.
Așadar, orice schimbare de direcție, la stânga sau la dreapta, trebuie semnalizată. Numai în cazul în care îți vei continua deplasarea pe direcția înainte nu ești obligat să semnalizezi. Pentru că, efectiv, nu există niciun mijloc de a semnaliza această direcție.
Este legal să dai cu spatele în sesnul giratoriu atunci când ai ratat ieșirea?
Dar, se consideră schimbare de direcție dacă îți continui deplasarea pe drumul cu prioritate care virează la stânga?
Trebuie să semnalizeze dacă drumul cu prioritate virează la stânga?
Dacă te afli pe un drum cu prioritate care virează la stânga și te intersectezi cu un drum secundar, conform legii, trebuie să semnalizezi.
„Cel care virează trebuia să semnalizeze stânga, pentru că el, chiar dacă a rămas pe drumul prioritar, drumul prioritar virează la stânga. Legea spune „orice viraj”, deci el virează la stânga și trebuie să semnalizeze”, a explicat polițistul Tavi Perțea pe contul său de YouTube, în analiza făcută asupra unui clip surprins pe o șosea din România.
În imagini se poate observa un accident evitat la limită. O mașină circulă pe un drum cu prioritate care virează la stânga. Din față, un alt vehicul care se apropia de intersecția cu drumul prioritar, circulând pe un drum secundar, are semnul de cedează trecerea.
Dar, observă că cel care circulă pe drumul cu prioritate nu a dat semnal stânga, așa că îți continuă deplasarea și îi „taie” calea celui aflat pe drumul prioritar. Șansa a făcut ca cel care avea prioritate să poată frâna și să vireze pentru a evita impactul.
Cod Rutier 2024. Dacă vorbești la telefon, dar pe boxele mașinii, mai poate poliția să te amendeze?
„Chiar dacă cel aflat pe drumul prioritar nu și-a îndeplinit obligația de a semnaliza, în cazul unui impact era vinovat cel care nu a respectat indicatorul de cedează trecerea”, a mai explicat polițistul.
VIDEO
Sursa: TaviPertea/YouTube