Potrivit ANM, temperaturile ridicate se vor menține în mare parte a țării până pe 20 august.

Meteorologii au emis însă și un Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil duminică, până la 21:00, în mai multe județe. În Maramureş, nord-vestul Moldovei, precum şi local în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50-70 km/h), descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, au mai transmis meteorologii.