Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis categoria B?

Codul Rutier stabilește că posesorul unui permis de conducere Categoria B poate conduce un „autovehicul a cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8”.

Codul Rutier 2024. Ce echipamente obligatorii trebuie să aibă orice șofer în mașină? Amenzile sunt usturătoare

Așadar, într-o mașină condusă de un șofer care are doar Categoria B de permis, nu se pot afla mai mult de 9 persoane. Mai exact, numărul maxim legal este de 8 pasageri și 1 șofer.

Dar, depinde câte locuri omologate are respectivul vehicul.

Câte locuri are o mașină

În talonul fiecărui autovehicul se precizează câte locuri sunt omologate pentru șofer și pasageri.

Majoritatea autoturismelor sunt prevăzute cu 4 sau 5 locuri. Două sunt în față – șofer și pasager. Aceștia au fiecare câte un scaun individual. Alte 2 sau 3 locuri sunt în spate, pe banchetă.

 

Fiecare loc este prevăzut cu o centură de siguranță proprie, atât cele din față, cât și cele din spate.

Dar sunt și vehicule, precum Land Rover Discovery sau Opel Zafira, care sunt prevăzute cu 7 locuri. În general, aceste modele au o banchetă sau două scaune individuale montate în portbagaj, care pot fi rabate integral.

De asemenea, cu permis Categoria B se pot conduce și microbuze, precum Mercedes Vito, Renault Traffic sau VW Transporter. Desigur, condiția este ca acestea să nu aibă mai mult de 9 locuri în total.

Când are Poliția dreptul să îți imobilizeze mașina?

La polul opus, există modele prevăzute doar cu 2 locuri în față, unul pentru șofer și altul pentru pasager. Iar cabina din spate este destinată exclusiv transportului de marfă. În această categorie pot intra Dacia Duster pick-up sau Toyota Hilux pick-up.

Ce se întâmplă dacă transporți mai mulți pasageri decât este legal

Șoferii care sunt prinși de Poliție că transportă mai mulți pasageri decât au dreptul conform categoriei de permis pe care o dețin, riscă să fie amendați.

„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni […] nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule”, prevede Art 101, pct. 1 (13), din Ordonanța 195/2002.

 

Ceea ce înseamnă că șoferul va primi între 6 și 8 puncte de amendă. Deci va trebui să plătească între 990 și 1.320 de lei.

SURSA