Comisarul european pentru energie, Kadri Simson, le-a spus marţi jurnaliştilor că blocul comunitar va putea înlocui fluxul de gaze ruseşti care trece prin Ucraina către Europa Centrală, când contractul de tranzit va expira în decembrie, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
„Reafirm, alături de miniştri, că suntem pregătiţi pentru finalul contractului dintre Rusia şi Naftogaz (Ucraina). Există opţiuni pentru înlocuirea fluxului de 14 miliarde metri cubi de gaze ruseşti care încă sunt livrate”, a declarat Simson la o conferinţă de presă după reuniunea miniştrilor Energiei din UE.
„Nu există scuze. UE poate trăi fără gaze ruseşti… Vreau să fie clar că nu este o necesitate ci o decizie politică, şi una periculoasă”, a avertizat comisarul european pentru energie țările care ar avea reticențe să renunțe la gazele din Rusia.
În prezent, depozitele de gaze din UE sunt aproape pline şi livrările de gaze ruseşti prin Ucraina sunt responsabile pentru mai puţin de 5% din consumul continentului. Cu toate acestea, pentru ţări precum Slovacia şi Austria, găsirea de noi furnizori ar putea însemna preţuri mai mari, un lucru pe care politicienii vor să îl evite.