Producătorul chinez de maşini electrice BYD se aşteaptă să crească vânzările în Germania în termen de şase luni, a declarat vicepreşedintele executiv Stella Li într-un interviu publicat sâmbătă, transmite Reuters.

BYD se va extinde în Germania în ”mai puţin de jumătate de an”, a declarat Li pentru ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS).

Stella Li a criticat creşterea tarifelor Uniunii Europene pentru vehiculele electrice (EV) produse în China, de luna viitoare, cărora Germania s-a opus, ca fiind o pierdere pentru consumator, adăugând că BYD va începe să producă maşini în Ungaria până la sfârşitul anului 2025.

”Cred că vom deveni un participant important pe piaţă aici în Europa”, a declarat ea pentru FAS, înaintea Salonului Auto de la Paris, care începe pe 14 octombrie.

Echipele de vânzări ale BYD în Germania au fost extinse pentru a lucra la câştigarea încrederii consumatorilor, deoarece strategia companiei era să-şi stabilească prezenţa pe termen lung, a spus Li.

Ea a refuzat să comenteze obiectivele de vânzări, dar a indicat că preţurile ar fi cuprinse între 25.000 de euro (şi 30.000 de euro fiecare.

”Încă lucrăm la planul nostru”, a spus ea.

Li a spus că, în opinia sa, producătorii de maşini europeni nu sunt competitivi, deoarece nu au avut certitudinea unei politici consecvente privind vehiculele electrice şi au încercat să excludă concurenţa sănătoasă.