Fostul internaţional Cornel Dinu este internat la Spitalul Elias din Bucureşti, pentru a face investigaţii în legătură cu afecţiunile sale cronice. Medicii afirmă că nu este vorba despre nimic grav sau urgent, ci de investigaţii de rutină.

Reprezentanţii Spitalului Elias au afirmat că Dinu este internat în unitatea medicală.

Aceştia au precizat însă că nu este vorba despre o situaţie urgentă, ci el face investigaţii de rutină pentru problemele sale cronice de sănătate, nefiind vorba despre ceva grav.

Sursele citate au menţionat că vineri urmează să fie hotărât ce conduită va urma.

În vârstă de 76 de ani, Cornel Dinu a evoluat 454 de meciuri în prima ligă pentru Dinamo, cele mai multe ale unui jucător în istoria clubului.

Dinu a fost desemnat de 3 ori cel mai bun fotbalist al anului, în 1970, 1972, 1974.

Între 1992 şi 1993 a fost selecţioner al naţionalei României.