cozmin-gusa,-presedintele-federatiei-romane-de-judo:-„nu-am-asteptari-prea-mari-de-la-aceste-campionate-europene”

„Nu am aşteptări prea mari de la aceste Europene pentru că loturile de seniori s-au comportat în 2023 mult sub aşteptări. În mod normal, dacă sportivii ar lupta la valoarea lor nu ar fi nicio surpriză să se întoarcă măcar cu o medalie. Ar fi ceva de aşteptat, ca să spun aşa. Păi Florentina Ivănescu este locul 5 mondial la seniori, iar Alex Creţ a câştigat la începutul anului un Grand Slam de seniori. Deci nu sunt probleme cu valoarea sportivilor. Probleme sunt cu forma lor sportivă, cu capacitatea lor de mobilizare şi abordarea din punct de vedere psihologic. Iar astea sunt lucruri pe care dacă nu le pui într-o anumită sinergie nu ai cum să reuşeşti”, a spus preşedintele.El a explicat, de asemenea, că doi sportivi care aveau şanse să urce pe podium, Asley Gonzalez şi Laris Borş, nu sunt în lot. Primul este accidentat, iar al doilea a fost exclus din lot pe motive de indisciplină.”Au fost şi diverse acte de indisciplină sau comportament inadecvat, cum a fost cazul lui Laris Borş, de la 66 de kilograme. El e un sportiv care avea şanse la medalie la Europene, dar l-am eliminat din lot pentru că a făcut o greşeală repetată pe care nici începătorii nu o mai fac. Adică nu a reuşit să facă cântarul la două competiţii majore şi atunci ce poţi să-i faci unui senior care nici măcar regula cântarului nu o îndeplineşte. Absenţa importantă pentru noi este, Asley Gonzalez, din păcate, un sportiv care a avut constant un comportament bun, este accidentat şi nu poate merge în Franţa. El a fost şi operat. Alexandru Raicu a avut o evoluţie mai bună decât restul sportivilor în acest an, dar, după cum spuneam, aşteptările mele sunt mici la aceste Europene. Dar anul acesta speranţele mele sunt mai mari pentru cei mai tineri, mă refer de sportivii care vor merge în noiembrie la Europenele de tineret unde mă aştept la nişte medalii, unele chiar de aur”, a menţionat Guşă.”Pregătirea psihologică a sportivilor pare deficitară. Am vorbit despre acest lucru cu Florin Bercean, cel care coordonează sportiv activitatea antrenorilor, şi nu s-au putut lua măsuri normale. Sigur că e o carenţă generalizată în sportul românesc modul în care abordăm performanţa din punct de vedere psihologic. Am criticat des în ultimul timp, am încercat fel de fel de măsuri împreună cu colegii mei care se ocupă direct… dacă îşi vor da roadele repede, e bine, dacă nu, mai avem de aşteptat. Pentru că sportivii de azi, la judo mă refer, sunt tot cei care se băteau la medalii la precedentele Europene. De aia şi mergem acum în Franţa cu o delegaţie redusă de doar 6 sportivi”, a adăugat Cozmin Guşă.În opinia sa, în momentul de faţă există două lucruri la care sportivii români sunt deficitari în comparaţie cu cei străini: „Diferenţa specifică între sportivii români şi cei străini ţine de două lucruri la care deocamdată noi punctăm în minus. Primul este calitatea corpului de antrenori pentru marea performanţă, unde noi suferim per ansamblu, adică tot sportul românesc, nu doar judoul. Iar al doilea este spiritul sportivilor care nu e suficient de tăios, de dur, de consolidat pentru a le da posibilitatea să aspire la medalii la competiţiile de anvergură”.Cozmin Guşă a menţionat că în prezent există sportivi români pe locuri calificabile la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar depinde de ei dacă şi le vor păstra până în vara anului viitor.”Avem sportivi care sunt în clasament la momentul actual pe locuri calificabile la Jocurile Olimpice. Însă calificările, mai bine zis punctele pentru calificare se pot obţine până în luna iunie a anului viitor. Deci mai e o jumătate de an în care ei pot să confirme şi să rămână pe loc de calificare sau să infirme şi să coboare. Iar în cazul al doilea trebuie să aşteptăm următoarea generaţie pe care am ridicat-o în ultimii ani. Dar asta înseamnă însă nişte ani pierduţi”, a precizat Guşă.”Te poţi califica şi dacă eşti mai jos de locul 30, pentru că este permis doar un sportiv pe ţară (n.r. – pe categorie). Iar în partea superioară a clasamentului sunt sportivi care reprezintă aceeaşi ţară şi vor fi eliminaţi. De asemenea, sunt alţi sportivi din ţări mai slabe cărora li se dă locul de calificare fără să fie în clasament… e un mecanism. Însă orice medalie la Europene sau la un Grand Slam de exemplu în momentul ăsta califică un sportiv la Jocurile Olimpice, pentru că mai sunt doar şase luni în care poţi aduna puncte”, a mai spus preşedintele FRJ.România participă la Campionatele Europene de judo programate în perioada 3-5 noiembrie la Montpellier cu un lot format din 6 sportivi: masculin – Alexandru Raicu (cat. 73 kg), Alex Creţ (cat. 90 kg), Mircea Croitoru (cat. +100 kg); feminin – Amanda Zuaznabar Torres (cat. 63 kg), Florentina Ivănescu (cat. 63 kg) şi Serafima Moscalu (cat. 70 kg).Anul trecut, delegaţia României a încheiat Campionatele Europene de judo de la Sofia fără medalie, după ce nu reuşise să obţină vreuna nici la ediţia din 2021.Ultima medalie obţinută de România la Europenele de judo a fost argintul câştigat de Andreea Chiţu la cat. 52 kg, în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *