Astfel, pentru 6.200 de salariați de la Administrația Spitalelor, Poliția locală, Asistență socială și Administrația pentru Consolidarea Clădirilor cu risc Seismic, indemnizațiile cresc retroactiv de la 1 martie cu 30% pentru personalul necalificat și cu 5% pentru cei cu studii superioare.

Primarul general Nicușor Dan a explicat de ce sunt necesare majorările salariale: În linii mari, a fost o singură regulă pentru toate instituțiile: bani mai puțini în plus către persoanele cu studii superioare și bani mai mulți către persoanele fără studii superioare pentru că ei chiar au salarii mult mai mici decât ce oferă piața în momentul ăsta.

Fondul de salarii va crește cu până la 15% pentru toate instituțiile subordonate municipalități, au precizat reprezentanții aparatului de specialitate în cadrul ședinței Consiliului General al Capitalei.