Cum trebuie să pornești mașina diesel iarna

Când urmează să pornești un motor diesel, după o noapte sau o zi geroasă, trebuie să aștepți cel puțin 3-5 secunde înainte de a demara.

 

Asta înseamnă că e indicat să menții contactul pus trei sferturi până se sting majoritatea martorilor din bord, înainte de a roti cheia până la capăt. Însă, uneori e posibil să fie nevoie de mai mult.

Motorul diesel folosește un amestec de motorină și aer, care, prin compresie, se aprinde. Când pistonul din camera de ardere împinge amestecul în sus, presiunea duce la creșterea temperaturii până la punctul în care are loc aprinderea. Explozia împinge apoi pistonul în jos.

 

Așadar, propulsoarele pe motorină au nevoie de compresie pentru a genera aprinderea combustibilului. De aceea, este indicat ca la mașinile diesel, când motorul e rece și afară este frig, contactul să fie ținut suficient de mult timp pentru ca sistemul să poată încălzi bujiile incandescente. Temperatura acestora trebuie să ajungă la peste 800 de grade Celsius.

Cum trebuie pornit motorul pe benzină iarna

Principiul de pornire al motoarelor pe benzină este similar cu cel al mașinilor diesel. Așadar, trebuie să așteptați câteva secunde, după ce ai pus contactul, înainte de a declanșa pornirea motorului.

În general, aceste propulsoare pot fi pornite după 2-3 secunde. Dar, de asemenea, important este să aștepți stingerea martorilor de bord. Cât timp contactul e pus, pompa de benzină trimite carburantul în motor iar bujiile se încing.

Spre deosebire de diesel, motorul pe benzină funcționează pe bază de scânteie, care aprinde amestecul benzină-aer. De aceea, temperaturile scăzute afectează mai puțin decât în cazul propulsoarelor pe motorină pornirea motorului.

Greșeala făcută de mulți dintre șoferi

Mulți șoferi nu au răbdare să se stingă martorii de bord și încearcă pornirea motorului imediat ce au pus contactul sau la 1-2 secunde după. Însă, aceasta este o greșeală, iar mecanicii recomandă, în special șoferilor care conduc mașini diesel, să țină contactul pus chiar și 10 secunde, iarna, înainte de a declanșa aprinderea. Sau să pună contactul de cel puțin două ori înainte de a porni mașina.

 

„Atunci când facem aceste aprinderi succesive camera de ardere se încălzește mai bine, iar motorul ar trebui să pornească la prima cheie. Această operațiune nu este neapărat necesară în cazul mașinilor cu motor pe benzină. În schimb, poate fi menținut contactul mai mult, cam 8 secunde, înainte de a declanșa aprinderea”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.

După ce mașina a pornit, este recomandat să stea câteva minute la ralanti. Astfel, uleiul își poate recăpăta vâscozitatea pentru a unge normal componentele metalice din interiorul motorului.

SURSA