Mario Draghi, care la un moment dat a părut că va fi următorul președinte al Comisiei Europene, a ținut la Bruxelles, în data de 16 aprilie 2024, un discurs revelator despre viitorul Uniunii Europene (UE). Fost premier al Italiei și fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), vorbitorul a prezentat membrilor Comisiei o serie de recomandări de politică economică. În contextul rezultatelor alegerilor europarlamentare, acest discurs este relevant, deoarece arată schimbările care vor fi operate, probabil, în actuala politică economică a UE.
Discursul – întitulat Radical Change–Is What Is Needed – prefațează un raport de 400 de pagini referitor la competitivitatea uniunii, document pregătit de Draghi pentru Comisia Europeană și care urmează să fie publicat, probabil, în septembrie. Mesajul său este că direcția în care merge UE în prezent este greșită. Și, într-adevăr, este nevoie de o „schimbare radicală” a politicii economice, pentru a permite mai multă libertate de afaceri, mai puțină reglementare, mai puțină redistribuire de venituri și mai puțină impozitare. Draghi, care este un învederat etatist, nu recomandă însă asemenea măsuri pentru relansarea economică a Europei. Deloc surprinzător, ceea ce propune el este mai mult intervenționism.
Vorbitorul deplânge dificultățile cu care se confruntă UE în asigurarea condițiilor necesare liberei concurențe, în pofida aplicării a ceea ce el numește o „strategie deliberată de reducere a costurilor salariale”. Rezultatele acestei strategii sunt însă neconvingătoare, deoarece statisticile UE arată că, în toate țările membre ale zonei euro, costurile orare cu forța de muncă au crescut. Or, trebuie amintit că o piață liberă (adică nu UE) tinde să elimine în mod natural diferențele dintre salariile și prețurile regionale prin mișcările de capital și de forță de muncă; în cazul în care guvernul încearcă să forțeze acest proces, el creează costuri suplimentare.
Draghi relevă, de asemenea, situația nesatisfăcătoare a competitivității UE în materie de tehnologii de ultimă oră. Cu toate acestea, este cât se poate de clar că ceea ce sufocă inovația în UE sunt reglementările restrictive și condițiile fiscale apăsătoare. El greșește, de asemnea, atunci când generalizează: din motivele arătate, există diferențe regionale mari în cadrul UE. Zonele în care condițiile de începere a unei afaceri (start-up) sunt favorabile ar trebui recompensate dându-le posibilitatea să atragă capitaluri și talente prin mecanismele pieței libere.
În loc să evidențieze legătura dintre inovații, investiții și piața liberă, Draghi subliniază că UE are capitaluri private foarte mari, însă acestea sunt în mare parte plasate în depozite bancare și nu finanțează creșterea economică în măsura în care ar putea-o face o piață de capital mai mare. De aceea, unificarea piețelor de capital (Capital Markets Union, CMU) constituie, după el, o componentă indispensabilă a strategiei europene de creștere a competitivității.
Ideea se regăsește în documentele oficiale ale UE, conform cărora unificarea piețelor de capital este o inițiativă menită să permită eliberarea capitalurilor blocate în rezervele și provizioanele obligatorii ale băncilor și utilizarea lor pentru cumpărarea de acțiuni (investiții). Această propunere nu este deloc surprinzătoare, deoarece instituțiile europene, care emit și cheltuie mulți bani, caută tot timpul noi căi de mobilizare a economiilor populației din țările UE. Cu alte cuvinte, se încearcă folosirea economiilor populației pentru atenuarea efectelor politicilor UE rigide și eșuate, prin care timp de decenii au fost împiedicate investițiile și competitivitatea.
Unificarea piețelor de capital constituie, de altfel, principalul element al „Pactului de Competitivitate European” (European Competitiveness Deal), adoptat la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 17-18 aprilie 2024. Accentul pus pe modul de finanțare a creșterii competitivității este consecința faptului că economia europeană a ajuns la un punct de cotitură, în sensul că trebuie să se reformeze pentru a ține pasul cu SUA și China, care au anunțat recent subvenții de sute de miliarde de dolari. Unificarea piețelor de capital ocolește însă problema împrumuturilor de pe piețele financiare internaționale, contractate de către Comisia Europeană în numele UE, care constituie un element esențial al instrumentului de redresare NextGenerationEU.
În mod clar, Draghi încearcă să intre în grațiile Comisiei Europene, pe care ar fi dorit, probabil, să o conducă. Din cauza agendei sale politice favorabile concentrării puterii la Bruxelles, el ignoră faptul că, așa cum a observat Ludwig von Mises, „banii nu sunt niciodată inactivi”. Depozitele bancare nu doar că reflectă înclinațiile naturale și variate de economisire ale indivizilor, ci, așa cum a explicat Mises în monumentala sa lucrare, întitulată „Acțiunea umană” (Edit. Inst. L. von Mises România, 2018): „Dacă individul care economisește își întrebuințează economiile suplimentare în vederea creșterii deținerii sale monetare, deoarece, în ochii săi, aceasta este utilizarea cea mai avantajoasă pe care le-o poate da, atunci el induce o tendință de scădere a prețurilor bunurilor și de creștere a puterii de cumpărare a unității monetare.” (p. 537). Astfel, într-o societate liberă (adică nu în UE), economisirea îndeplinește un important rol reglator natural, a cărui funcționare nu ar trebui distorsionată de o instituție guvernamentală.
Aceste propuneri de măsuri politice pentru creșterea competitivității sunt formulate de Draghi în contextul unei competiții acerbe pentru putere între SUA, UE și China. Cu toate acestea, modalitatea de creștere a competitivității UE preconizată de el nu este în interesul consumatorilor europeni, care s-ar confrunta cu noi restricții impuse comerțului liber cu celelalte două țări amintite. Singura competiție naturală este cea economică – nu politică –, iar această întrecere există între întreprinderile și indivizii de pe piața liberă. Obiectivul UE nu ar trebui să fie intrarea într-o rivalitate cu SUA și China, ci acela de a permite europenilor să prospere în pace. Or, este evident că, pentru Draghi și Comisia Europeană, obiectivul principal este primul.
Situația nesatisfăcătoare a proiectului european este pusă astfel în mod implicit de către Draghi pe seama unor forțe externe – în special China, dar din ce în ce mai mult și SUA. Cu toate acestea, la originea problemelor cu care se confruntă UE se află în primul rând ampla intervenție a statului în aproape toate domeniile vieții economice și sociale. Draghi afirmă că alte țări nu mai respectă regulile și duc diverse politici pentru a-și consolida poziția competitivă. Este adevărat ce spune, dar aceasta este doar un pretext, deoarece sprijinul guvernamental pentru industriile naționale a fost un instrument politic preferat de către guvernele occidentale timp de multe decenii, iar UE nu este deloc străină de subminarea „regulilor”.
Agenda globalistă subiacentă a UE, bazată pe ideea hegeliană a „statului universal omogen”, este evidentă în discursul lui Draghi. Indicii ale acestei agende se găsesc în tot discursul său, cum ar fi atunci când recomandă standardizarea datelor pacienților din UE, convenirea unei abordări comune în domeniul energiei sau creșterea capacității Comisiei Europene de a contracta împrumuturi în nume propriu. Aceste propuneri și altele de același gen urmăresc centralizarea puterii în UE și slăbirea în continuare a suveranității statelor membre. Ele sunt folosite de Draghi pentru a justifica concentrarea mai multor puteri în mâinile birocraților de la Bruxelles.
Succesul Europei nu depinde însă de asemenea politici. Dimpotrivă, ele vor duce la creșterea cheltuielilor și a dimensiunilor aparatului administrativ, însă vor fi puțin folositoare întreprinzătorilor reali, care sunt coloana vertebrală a economiilor țărilor europene. Este necesară, într-adevăr, creșterea competitivității Europei, însă acest obiectiv poate fi realizat doar dacă UE și statele membre slăbesc controlul asupra economiilor europene. – Citeste restul articolului pe contributors.ro
