Atacul de sâmbătă a Israelului asupra Iranului poate marca un nou pas către un război mai amplu între două dintre cele mai puternice armate din regiune. Însă, rapoartele indică că israelienii au optat pentru o ripostă moderată la lovitura pe care Teheranul a lansat-o asupra Israelului la 1 octombrie, iar Iranul se confruntă cu o dilemă în ceea ce privește riposta, potrivit The New York Times și The Washington Post.
Armata israeliană a lansat atacuri aeriene asupra unor ţinte militare din Iran, fiind vizate facilităţi de producere a rachetelor, și nu câmpurile petroliere sau laboratoarele de cercetare nucleară iraniene. Teheranul a confirmat că Israelul a lovit centre militare din trei provincii, iar liderii iranieni și mass-media de stat au minimalizat pagubele provocate de lovituri, deși oficialii au declarat că cel puțin doi soldați au fost uciși.
Majoritatea rachetelor israeliene au fost interceptate, a declarat corpul de apărare aeriană iranian într-o declarație difuzată de mass-media de stat, deși au fost produse pagube limitate în unele zone, iar autoritățile investighează „dimensiunile acestui incident”. Purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Fatemeh Mohajerani, a transmis că „au fost produse doar pagube limitate” într-o declarație difuzată de mass-media de stat.
Însă experții israelieni au afirmat că este posibil ca atacurile să fi provocat daune semnificative apărării aeriene și capacităților de rachete ale Iranului, scrie The Washington Post. Potrivit acestora, nu se știe dacă iranienii se vor simți obligați să răspundă militar sau dacă ar putea declara episodul încheiat, așa cum au făcut ambele țări după un schimb mai limitat de atacuri cu rachete și drone în aprilie.
Oficialii israelieni au declarat că operațiunea de sâmbătă a fost concepută pentru a da o lovitură de descurajare Iranului în urma lansării a aproape 200 de rachete balistice la începutul acestei luni, dar una care să nu oblige regimul să continue ciclul de represalii. La rândul său, Iranul se confruntă cu o dilemă cu privire la cum și dacă să răspundă Israelului, notează The New York Times.
Dilema Iranului
Dacă ripostează, Iranul riscă o escaladare suplimentară într-un moment în care economia sa se confruntă cu dificultăți, aliații săi se clatină, vulnerabilitatea sa militară este evidentă și succesiunea conducerii sale este în joc. Dacă nu reacționează, riscă să pară un stat slab în fața acelorași aliați, precum și în fața unor voci mai agresive și mai puternice din interior.
Într-o reacție după atac, şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi, nu a promis imediat o ripostă majoră, ci doar și-a reafirmat dreptul de a o face. „Iranul consideră că are dreptul şi datoria să se apere împotriva actelor de agresiune străină”, a declarat el, citând „baza dreptului inerent la legitimă apărare care figurează în Articolul 51 al Chartei ONU”.
Potrivit The New York Times, reținerea Iranului în ceea ce privește o ripostă dură are legătură și cu faptul că țara se află deja în mijlocul unui război regional.
De la atacul condus de Hamas din 7 octombrie 2023, Israelul a acționat rapid pentru a afecta grupul militant din Gaza și alți apropiați ai Iranului, inclusiv Hezbollah, Houthi și aliații săi din Siria și Irak. Aceste grupuri care reprezintă „apărarea înaintată” a Iranului au fost slăbite de răspunsul dur al armatei israeliene, ceea ce slăbește și Iranul și îl face mai vulnerabil.
De asemenea, oficialii iranieni au spus clar că nu doresc un război direct cu Israelul. Ei doresc să își păstreze aliații, așa-numitul inel de foc din jurul Israelului.
În plus, Iranul se confruntă cu probleme economice enorme și se teme de un război prelungit și costisitor cu Israelul. Iranul a fost puternic penalizat de Statele Unite și Europa din cauza programului său nuclear, ceea ce l-a forțat să se apropie tot mai mult de Rusia și China.
Regimul islamic se confruntă, de asemenea, cu disensiuni interne grave legate de creșterea prețurilor și de duritatea sa, care contribuie la luarea în considerare a eventualelor represalii. Regimul este angajat atât în distrugerea Israelului, cât și în menținerea puterii sale într-o țară în care este din ce în ce mai nepopular.
Acesta este unul dintre motivele pentru care, în opinia analiștilor, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a permis alegerea unui președinte moderat, Masoud Pezeshkian, după ce președintele Ebrahim Raisi, adept al unei poziții dure, a murit într-un accident de elicopter. Pe fondul tulburărilor interne, Pezeshkian a insistat pentru noi discuții privind programul nuclear iranian în schimbul ridicării sancțiunilor economice, discuții care, cel mai probabil, ar putea avea loc numai cu permisiunea liderului suprem.
Iranul poate „să-și transforme slăbiciunea militară în oportunități diplomatice”
Programul nuclear este însăși o dilemă. Daunele aduse unor aliați în ultimul an, precum și slăbiciunea sa tehnică și militară clară în comparație cu Israelul, vor pune mai multă presiune asupra Iranului pentru a avansa în programul său nuclear. Mai ales că există voci puternice în Iran care susțin că cel mai bun factor de descurajare împotriva Israelului și a Statelor Unite este să aibă arme nucleare, așa cum Israelul însuși posedă.
Pe de altă parte, SUA a îndemnat Iranul „să-şi înceteze atacurile asupra Israelului, astfel încât acest ciclu de lupte să se poată termina fără o escaladare suplimentară”. Dacă Iranul ar alege să țină cont de sfatul americanilor de a pune capăt acestei runde de represalii, ar putea „să-și transforme slăbiciunea militară în oportunități diplomatice”, a declarat Sanam Vakil, director al Programului pentru Orientul Mijlociu la Chatham House.
Dar, atât Israelul, cât și Iranul sunt nerăbdătoare să restabilească așa-numitul efect de descurajare care, în opinia lor, vine odată cu represaliile. Din punctul lor de vedere, acest efect le sporește capacitatea de a se intimida reciproc și le permite să își limiteze reciproc puterea.
Aceste atacuri reciproce, oricât de atent calibrate ar fi, se pot transforma cu ușurință în violențe mai ample dacă un spital sau o școală sunt lovite, chiar și accidental, și provoacă victime civile semnificative.
