Adolescenții fac lucruri „nebunești”, inexplicabile pentru părinți. Viața de familie e un paradox – mama și tata sunt indignați, copiii se consideră neînțeleși! Furtuna hormonală care „le mătură” organismul, testosteronul care îi inundă, este o cauză, însă nu singura. Cum se explică faptul că nu toți adolescenții creează probleme prin comportamentul lor și deciziile nesăbuite pe care le iau, dat fiind că toți trec prin modificări hormonale și cum pot gestiona părinții mai bine „toanele” copiilor lor?
De pe la 13 ani până aproape de 20, tinerii încep să-și manifeste independența, să-și asume riscuri și să încerce noi experiențe. Testosteronul, hormonul apetitului sexual, al agresivității și al comportamentelor de risc, după pubertate, crește. Și, în mare parte, este de vină pentru derapajele manifestate de tineri. Schimbările fizice care se petrec în perioada pubertății și adolescenței (creștere rapidă în înălțime și greutate și dezvoltarea organelor sexuale), deși normale, îi afectează, însă, și emoțional, și comportamental.
În creierul adolescentului, emoționalul și raționalul nu sunt în echilibru
În afara dezvoltării corporale, au loc și schimbări la nivelul creierului, într-un mod care implică ruperea și formarea de căi și conexiuni noi. Aceste schimbări fac ca adolescenților să le fie greu să recunoască emoțiile celorlalți și să aibă o judecată matură cu privire la consecințele acțiunilor lor. Dintre comportamentele tipice ale unui adolescent sunt de enumerat interesul pentru sex, lenea, nesiguranța, atitudinea rebelă și cea provocatoare, cea autoritară, schimbările de dispoziție, stresul și convingerea că ei le știu pe toate cel mai bine.
De ce iau adolescenții decizii pripite? Psihologul Corina Dobre susține că partea emoțională a creierului (denumită în termeni medicali „sistem limbic”) e complet dezvoltată la adolescență, dar nu este bine echilibrată cu partea rațională, cortexul prefrontal, care numai spre sfârșitul acestei perioade, respectiv spre douăzeci de ani, pare să fie complet dezvoltată.
O serie de ipoteze cognitive și neurobiologice explica de ce adolescenții se angajează în comportamente gresite. Acestea sugerează că dezvoltarea cognitivă în timpul adolescenței este asociată cu o eficiență progresivă mai mare a controlului cognitiv și a modulării afective. O creștere a activității în regiunile prefrontale ca un indiciu al maturizării și o activitate diminuată în regiunile irelevante ale creierului sunt descrise ca explicație neurobiologică a schimbărilor comportamentale asociate adolescenței.
„Nu e copil rău, dar anturajul…”
Un alt element care contribuie la transformarea copilului într-un adolescent greu de recunoscut este presiunea și influența anturajului. Chiar dacă uneori este conștient de cine și cum este el, în sinea lui se va compara cu ceilalți. Și îi va păsa, și îl va influența și modul în care ceilalți îl văd pe el. Adolescentul are o dorință de a fi observat și recunoscut, ceea ce este firesc. Modul în care alege să obțină recunoașterea poate fi problema pentru că nu o mai caută de la adulți, ci de la tineri ca el.
„Rebel fără cauză”, dar măcar cu limită
Între atâtea rele, și o veste bună: chiar dacă pare că resping opiniile părinților, influența acestora, interesul și sprijinul lor contează pentru adolescenți. Deși sunt tentați să încalce regulile și să depășească adesea limitele, este important ca ele să existe. Pentru că în acest fel vor putea să constate ce consecințe are încălcarea lor. Iar lucrul acesta este important deoarece vor deveni tineri adulți care trebuie să știe să-și asume responsabilitatea acțiunilor lor.
Ca să înțelegeți un adolescent, trebuie să comunicați cu el. Ca să aveți o bună comunicare cu el, trebuie mai întâi să-l ascultați. Nu întotdeauna este un lucru ușor de realizat. Dar făcând aceste lucruri el va ști că sunteți interesat de el și de ceea ce are de spus. Este de preferat să îl ascultați când vrea să vă vorbească despre vreun subiect delicat, decât să-l hărțuiți cu interogatorii. Când vorbiți cu el sau despre adolescenți, pe modelul bate șaua să priceapă iapa, nu dați verdicte, nu judecați, nu puneți la zid și nu vă arătați mai aspru decât e cazul. Dați-i, indirect, senzația că are o ușă deschisă și că, intrând pe ea, va găsi un coechipier, nu un adversar.
Alegeți-vă bătăliile
Viața cu un adolescent rebel nu-i ușoară pentru părinți. Dar trebuie să vă alegeți bătăliile, nu să fiți într-un permanent război. Și pentru asta este nevoie de calibrări. Stabiliți în mod clar ce comportamente sunt inacceptabile. Sunt multe care vă pot enerva la un adolescent, însă e mai bine să alegeți la care să reacționați. Pentru că dacă veți reacționa la toate, relația dintre voi va fi una explozivă. Concluzia adolescentului va fi aceea că sunteți genul de părinți pe care nimic nu-i mulțumește, niciodată. Și la un moment dat nici nu o să vă mai audă dorințele, nu o să mai conteze ce spuneți, considerându-vă zgomot de fundal.
Nu-i pretindeți mai mult decât poate
Vă doriți pentru copil ce este mai bun. Firesc. Dar aspirațiile prea înalte pot duce la obsesia pentru perfecțiune, lucru care îl poate face pe adolescent să se simtă sufocat. Exact atunci când tânjește mai mult după independență și autonomie. Riscul este să reacționeze așa cum nu vă doriți. Acceptați că adolescentul vostru poate nu este perfect și nu are aceleași aspirații ca voi, așa că nu-l transformați într-un proiect al vostru.
Concentrați-vă pe câte o singură problemă
Un adolescent poate avea multe comportamente problematice și riscante. Dacă veți încerca să le rezolvați pe toate deodată, o să constatați că este dificil și ineficient. Concentrați-vă pe câte un aspect, pe rând, începând cu problemele mai mici și abia apoi trecând la cele mai mari.
Asigurați-vă că în urma unei discuții adolescentul nu iese cu sentimentul că a fost învins
Rostul unei discuții este să vă expuneți punctele de vedere ca părinți, dar să și ascultați ce are de spus adolescentul. Chiar dacă nu sunteți de acord cu ce spune. Permiteți-i să aibă un rol activ în atingerea obiectivelor asupra cărora ambele părți ar trebui să cădeți de acord. Când simte că este implicat în discuție (nu doar pus la zid de reproșuri) este mai probabil ca adolescentul să accepte și respecte dorințele părinților. La sfârșitul discuției trebuie să fiți toți câștigători.
Adolescența este acel timp dintre începutul pubertății și acceptarea rolurilor de adult în societate. În lumea dezvoltată, această perioadă a vieții variază, de obicei, de la aproximativ 13 până spre 20. Este un moment în care tinerii încep să-și afirme independența și să-și formeze primele atașamente profunde în afara familiei. Și pentru mulți adolescenți, este, de asemenea, o perioadă pentru asumarea riscurilor și explorarea unor noi experiențe.
Mulți oameni dau vina pe hormonii furiosi pentru comportamentul nesăbuit al adolescenților și, fără îndoială, acesta este un motiv. Testosteronul, hormonul apetitului sexual, al agresivității și al comportamentului de risc, crește în anii de după pubertate. Dar nu toți adolescenții conduc repede, fac cascadorii nebunești cu rolele lor, încearcă droguri sau fac sex riscant. Deci trebuie să existe și alte explicații.
Unii savanți susțin că adolescența este un fenomen manufacturat al societății occidentale, un produs secundar al menținerii copiilor noștri dependenți mult mai mult decât este natural sau necesar. Datorită educației îndelungate necesare pentru a deveni un membru productiv al societății moderne, majoritatea tinerilor din lumea dezvoltată nu dobândesc independența completă până la jumătatea vârstei de douăzeci de ani. Și din moment ce nu ne așteptăm la un comportament asemănător adulților de la adolescenți, nici de la ei nu îl primim.
Nu a fost întotdeauna așa. Înainte de secolul al XX-lea, majoritatea oamenilor din lume s-au căsătorit, au întemeiat o familie, au lucrat la ferma sau meșteșugul lor și, în general, au acționat ca adulți responsabili în perioada pe care o numim acum „adolescență”. Viața era scurtă și era greu să-ți câștigi existența. În cea mai mare parte a istoriei, o persoană obișnuită a devenit un bunic în jurul aceleiași vârste la care destul de multe cupluri cu dublă carieră din ziua de azi doar gândesc să aibă primul (și probabil singurul) copil.
Ca și în toate problemele din psihologie, problema adolescenței se rezumă la natură și la hrănire. Pe partea naturii, indicăm schimbările hormonale și maturizarea creierului. Și în ceea ce privește hrănirea, indicăm așteptările societății. Fără îndoială, ambii factori sunt importanți.
De asemenea, poate ajuta să luăm în considerare adolescența dintr-o perspectivă evolutivă. Trăsăturile și comportamentele care par inadaptate în prezent au servit adesea strămoșilor noștri în timpul sutelor de mii de ani în care au trăit în savana africană ca vânători și culegători. Într-un articol recent, psihologul britanic Sarah-Jayne Blakemore susține că adolescența a evoluat ca o perioadă de dezvoltare în care tinerii își construiesc rețelele sociale de care vor avea nevoie pentru a deveni adulți de succes.
Cu alte cuvinte, comportamentul nesăbuit pe care îl asociem cu adolescența nu este caracteristica sa cheie, ci mai degrabă este un produs al influenței grupului de colegi. De exemplu, adolescenții dintr-un experiment într-un simulator de conducere au condus cu un nivel rezonabil de precauție atunci când erau singuri în mașină. Dar când aveau un prieten pe scaunul pasagerului din față, riscau mult mai mult la volan. Poate că prietenul lor i-a încurajat sau poate că doar voiau să iasă în evidență.
Alte cercetări arată că adolescenții își asumă mai multe riscuri, cum ar fi consumul de alcool sau fumatul de marijuana, atunci când sunt cu colegii lor, comparativ cu momentele când sunt singuri. Aceste rezultate indică în mod clar o componentă socială a comportamentului de asumare de riscuri pe care îl asociem cu anii adolescenței.
De altfel, asumarea riscurilor adolescenților nu este o trăsătură unică umană. În general, mamiferele manifestă un comportament mai nesăbuit în perioada dintre maturizarea sexuală și prima lor întâlnire sexuală. De exemplu, șoarecii masculi adolescenți crescuți într-un laborator consumă mai mult alcool atunci când sunt cu colegii lor, comparativ cu atunci când sunt singuri. În schimb, șoarecii masculi adulți (adică cei cu experiență sexuală) își moderează consumul de alcool, indiferent dacă sunt „singuri acasă” sau „ieși cu băieții”.
Adolescenții, atât șoarecii, cât și oamenii, sunt încurajați de colegii lor să își asume mai multe riscuri. S-ar putea foarte bine ca testosteronul să fie de vină aici. Masculii tineri din multe specii se angajează în competiție intrasexuală pentru pereche. Asumarea de riscuri – și supraviețuirea riscului – este modul în care bărbații își stabilesc rangul în ordinea generală și le demonstrează femelelor că „au bunurile”. Și din moment ce bărbații trebuie să concureze pentru pereche, nu este de mirare că testosteronul modulează atât comportamentul sexual, cât și pe cel agresiv.
Dar adolescenții umani nu sunt influențați doar de prezența semenilor lor. De asemenea, sunt foarte preocupați de ceea ce cred alții din grupa lor de vârstă despre ei, chiar și atunci când sunt singuri. Într-un studiu, copiii, adolescenții și adulții tineri au fost rugați să evalueze riscul diferitelor scenarii. După ce au făcut fiecare judecată, li s-a arătat evaluarea pe care se presupune că o altă persoană a făcut-o. Această evaluare diferă considerabil de a lor și au fost întrebați dacă ar dori să își revizuiască judecata inițială.
Atât copiii, cât și adulții au vrut să-și schimbe ratingul dacă li s-a spus că cealaltă persoană este un adult, dar nu și dacă cealaltă persoană este un adolescent. Cu alte cuvinte, copiii și adulții au încredere în judecata unui adult față de cea a unui adolescent. Cu toate acestea, comportamentul adolescenților a fost invers. Și-au schimbat ratingul doar dacă cealaltă persoană era un alt adolescent, dar nu și dacă era adult. Oricum, ce știu adulții? În mod clar, aceasta este atitudinea tipică a adolescenților.
Blakemore spune că o caracteristică de bază a adolescenței este dorința crescută de a se integra într-o rețea de socializare. Dacă acest lucru este adevărat, atunci multe dintre comportamentele riscante în care se angajează adolescenții se datorează probabil presiunii colegilor. De asemenea, ea subliniază că incidența mare a depresiei în adolescență pare să se învârtă și în jurul acestei nevoi puternice de incluziune socială. La urma urmei, excluderea reală sau imaginară din grupul lor de colegi este o plângere comună în rândul adolescenților care suferă de tulburări de dispoziție.
Putem da vina pe relele adolescenței pe presiunea colegilor, dar Blakemore subliniază că presiunea colegilor poate fi, de asemenea, un instrument pentru a scoate ce e mai bun din adolescenți. Ea relatează mai multe studii efectuate în licee din Statele Unite și Marea Britanie. Unul a implicat un program anti-bullying, iar altul o campanie anti-fumat. Când elevii populari din școli au fost recrutați pentru a conduce aceste campanii, comportamentul de agresiune și fumat a scăzut substanțial în comparație cu acele școli în care adulții au condus campaniile. De asemenea, mai mulți studenți s-au oferit voluntari pentru serviciul în folosul comunității când a fost văzut ca lucrul popular de făcut.
Adolescența nu trebuie să fie o perioadă de furtună și stres. De fapt, mulți adolescenți își canalizează cu succes energia și entuziasmul nemărginit în atletism, muzică și studii academice, iar aceste eforturi dau roade mult timp în viața lor adultă. Dacă noi adulții înțelegem nevoia primordială pe care o au de acceptare de către grupul de colegi, putem aranja situații în care adolescenții noștri prosperă. Doar că trebuie să-i lăsăm să creadă că totul a fost ideea lor.
