Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la Digi24, că nu desfiinţează poliţia locală, deoarece legislaţia îi conferă anumite atribuţii pe care nu le poate exercita prin angajaţii Primăriei Capitalei, transmite Agerpres.
„Dintotdeauna am fost pentru desfiinţarea Poliţiei Locale (…) Conform legii, Poliţia Locală are nişte atribuţii (…), în ipoteza desfiinţării, trebuie să fie preluate de alte compartimente. Acum, eu sunt obligat să lucrez cu Poliţia mea locală (…), trebuie să avem nişte oameni care să păzească parcurile, să păzească Pasajul Unirii (…), să facă disciplina în construcţii (…) Avem o lege (…) a Poliţiei locale care spune că toate atribuţiile astea pe care le enumăr eu trebuie să le desfăşori nu prin oamenii Primăriei, ci prin cei din Poliţia Locală”, a spus Nicuşor Dan, când i s-a spus că, dacă doreşte, poate desfiinţa poliţia locală prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Nicuşor Dan a precizat că poliţia locală are atribuţii de ordine publică pe care poliţia naţională nu le poate prelua. În opinia sa, poliţia naţională este mai profesionistă în ceea ce priveşte aspecte de ordine publică decât poliţiile locale din oraşele şi comunele din România.
În septembrie 2023, Nicușor Dan l-a înlocuit pe șeful poliției locale din București și anunța reorganizarea acesteia, după ce instituţia nu a fost capabilă să gestioneze situaţia din parcul IOR, unde bucata retrocedată din parc a fost defrişată masiv. În aceeaşi zonă au avut loc şi repetate incendii de vegetaţie.
Poliția locală a Primăriei Generale și cea a Sectorului 4 au fost implicate recent în disputa dintre primarii Nicușor Dan și Daniel Băluță legată de șantierul din Piața Unirii. În această dispută, poliția națională a refuzat să se implice.