În exclusivitate în emisiunea Ancăi Alexandrescu, Călălin Hideg a explicat că a fost prieten apropiat cu Daniel Moldoveanu, până în urmă cu câțiva ani și că probabil acesta a fost și motivul pentru care generalii și-au imaginat că l-ar putea folosi pe post de mediator al unei „împăcări” reciproc avantajoase.

HIDEG: MI-A ZIS „PE MINE NU AI VOIE SĂ MĂ ÎNREGISTREZI!

„La 2 zile după ce am depus denunțul, m-a sunat (Moldoveanu – N.R.) și m-a întrebat dacă pot beau cu el o cafea, mi-a spus că-l interesează o afacere de-a mea de la Craiova și că a găsit un client. A doua zi ne-am văzut și a vorbit puțin despre afacere. Ce m-a surprins a fost că din momentul în care ne-am așezat la masă, mi-a zis din prima „pe mine nu ai voie să mă înregistrezi”. Atunci mi-am dat seama că știe despre acele înregistrări care abia apăruseră în spațiul public de 2 zile. I-am spus că îmi dau seama că nu afacerea de la Craiova era motivul pentru care mă chemase și mi-a zis atunci că părerea lui este să e mai bine să nu mă cert cu oameni ăștia, că nu o să-mi ajute în afaceri, că o să am probleme și mai mari, că sunt cei mai puternici din România si că el crede că ar fi mai bine să am o întâlnire cu ei, să stabilim anumite lucruri și să ne împăcăm, că altfel lucruri ar putea să ia o turnură foarte neplăcuta pentru mine”, a relatat denunțătorul generalilor Statului Paralel.

Cum vor Coldea și Dumbravă să intimideze procurorii. În disperare de cauză, susține că înregistrările sunt distorsionateHIDEG: AM ÎNȚELES CĂ MOLDOVEANU A FOST CERUT CA MARTOR DE COLDEA

Întrebare: Invitația era să vă vedeți cu amândoi, cu Coldea și cu Dumbravă?

„M-a zis că mai întâi să ne vedem cu generalul Dumbravă. (..) Eu i-am spus că nu știu, mă mai gândesc. L-am înregistrat, chiar dacă mi-a spus să nu o fac și am depus de curând înregistrarea la DNA. Și el cred că m-a înregistrat, că avea o geantă pe masă. Când el a zis să nu înregistrez, mi-am dat seama că este trimis de acei oameni. L-am și întrebat, de unde a apărut așa, după doi ani, de când n-am mai vorbit, deși eram cei mai buni prieteni, ca să-mi ceară să mă împac cu cei mai mari dușmani? Ulterior au ieșit în presă înregistrările și nu a mai apărut. (…) Acum am înțeles că Moldoevanu este martor, am văzut că dl.Coldea l-a cerut ca martor important în dosarul cu mine.”

INTRĂ ÎN SCENĂ AL DOILEA „MESAGER”: MI-A ZIS SĂ NE ÎNREGSTRĂM RECIPROC

Omul de afaceri a relatat că la aproximativ o lună după ieșirea din scenă a „meditorului” Daniel Moldoveanu, a fost căutat de un alt intermediar al generalilor.

„După aproximativ o lună, a apărut un al doilea emisar, când cei doi erau sub control judiciar și doreau să-l suspende, pentru că erau la a 3-a etapă a măsuri preventive. Acesta mi-a propus să facem un nou mesaj către Coldea, eu am intrat în jocul lui, l-am întrebat ce vrea să facem și a zis, „Uite, ne înregistrăm reciproc, video”, eu l-am întrebat cu ce m-ar ajuta si mi-a zis că o să văd, că de mâine o să fie bine, o să-mi meargă afacerile. Am făcut înregistrarea, după 3 zile m-a sunat, mi-a zis că s-a întâlnit cu Coldea, că erau mai mulți oameni acolo și că au urmărit cu mare interes acea înregistrarea, nu știe ce s-a discutat, că pe el l-au dat afară din sală, iar la sfârșit i-au spus că urmează să-i transmită un mesaj. Ulterior au început să apară tot felul de zvonuri că o să apară și această înregistrare. Eu, când am văzut că nici acest intermediar nu mai vine, m-am dus la DNA și le-a spus tot ce s-a întâmplat”, a povestit Cătălin Hideg, în exclusivitate la Culisele Statului Paralel.