Ministerul Educației a prezentat obligațiile care le revin școlilor pentru a facilita introducerea cu ușurință a acestei reguli.
„Cele două documente vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025 și vor fi disponibile pe edu.ro după publicarea în Monitorul Oficial”, potrivit Ministerului Educației.
„În cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu.
În acest caz sunt obligatorii: supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părintelui. Descinderi la sora unui fost ministru. Ruda oficialului, împreună cu o avocată, au fost reținute pentru înșelăciune
Important: Cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră elevului nu i se consemnează absență.
Fiecare școală va include în regulamentul propriu modalitatea exactă de aplicare a acestei prevederi, în funcție de resursele existente”, scrie în postarea Ministerului Educației în care anunță trimiterea spre publicarea în Monitorul Oficial a celor două documente.
„Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație. În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor.
Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă”, a explicat Ligia Deca într-o postare pe Facebook.
Fiecare instituție de învățământ ar trebui să-și organizeze spațiul și procedura de supraveghere a elevilor care deranjează orele.
De asemenea, potrivit noului statut care a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial, telefoanele mobile vor fi interzise la ore, iar elevii suspendați sau exmatriculați trebuie să beneficieze de consiliere psihologică.