„Cele două persoane au fost inculpate pentru deteriorări și participare la (o) acțiune de demoralizare a armatei în vederea dăunării apărării naționale pe timp de pace”, a detaliat o sursă judiciară.

Aceste infracțiuni au fost reținute de parchetul din Paris în timpul deschiderii unei anchete judiciare. Inițial, ancheta a fost deschisă pentru pagube și conspirație criminală.

„Au fost puși în arest preventiv”, a adăugat această sursă.

Cei doi bărbați, în posesia pașapoartelor moldovenești, au fost reținuți în cursul nopții de joi spre vineri.
Aceștia sunt bănuiți că au realizat desenele, însoțite de inscripțiile „Stop the Death, Mriya, Ukraine” pe fațada cotidianului Le Figaro. În ucraineană, „mriya” înseamnă „vis”.

Șase imagini identice au fost găsite joi dimineață pe fațada Agence France-Presse (AFP) din Paris, situată nu departe de Le Figaro.

Potrivit primelor lor declarații, cei doi moldoveni susțin că au fost plătiți cu aproximativ o sută de euro pentru realizarea acestor desene.

O anchetă separată pentru pagube și asocieri criminale a fost încredințată securității teritoriale după descoperirea, marți, a unor desene realizate cu șabloane și vopsea neagră reprezentând avioane de luptă Mirage în formă de sicrie.

Aceste desene realizate cu ajutorul unor șabloane, însoțite de inscripția „Mirage pentru Ucraina”, au fost aplicate și pe fațadele din trei cartiere pariziene.

Dsemene similare au fost găsite și lângă sediul AFP.

citeste mai mult …