Mijlocaşul ofensiv supranumit „Trottinette” sau „Trei mere”, din cauza înălţimii modeste (1,64 m), Kees Rijvers, născut Cornelius Bernardus Rijvers, a purtat culorile clubului ASSE în trei perioade distincte (1951-1953, 1955-1957 şi 1960-1962). El a jucat, de asemenea, în Franţa pentru Stade Francais (1953-1955). Fostul fotbalist batav a fost primul jucător care a utilizat crampoane înşurubate în campionatul Franţei. În Olanda, el a jucat pentru NAC Breda (1944-1950, 1962-1963) şi Feyenoord Rotterdam (1957-1960).
După cariera de jucător, el a devenit antrenor, debutând la Twente (1966-1972) înainte de a prelua conducerea tehnică a lui PSV Eindhoven, pe care a antrenat-o din 1972 până în 1979 (apoi câteva luni în 1984), cucerind trei titluri de campion al Olandei şi o Cupă UEFA.
Ironia sorţii, PSV antrenată de el a fost eliminată de trei ori de Saint-Etienne în cupele europene: în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în primăvara 1976, în optimile de finală ale ediţiei următoare, în toamna lui 1976, iar apoi la finele lui 1979 în 16-imile de finală ale Cupei UEFA, cu un 6-0 încasat prin dubla lui Michel Platini şi un gol al olandezului Johnny Rep.
Rijvers a fost şi selecţioner al Olandei în perioada 1981-1984.