Fost sportiv de performanță la scrimă, în proba de sabie, Vintilă a îmbrățișat apoi cariera de jurnalist sportiv, fiind unul din cei mai activi comentatori de radio, în special la Jocurile Olimpice.

 Cine a fost Octavian Vintilă

Octavian Vintilă s-a născut la 22 iunie 1938, la Ploiești, județul Prahova, și s-a stins din viață, vineri 19 aprilie 2024, la vârsta de 86 de ani, conform romania-actualitati.ro.

În cariera sportivă, Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploiești, sub îndrumarea antrenorului Ion Popescu, apoi a lui Vasile Chelaru.

 A colaborat cu Cristian Ţopescu

După ce s-a retras din activitatea competițională, a devenit arbitru internațional de scrimă și a fost vicepreședinte al Federației Române de Scrimă din 1975 până în 2000. În paralel, a devenit jurnalist, lucrând la biroul de presă al clubului Steaua împreună cu Cristian Țopescu.

Apoi a fost comentator sportiv și realizator de programe la Radio România Actualități. De-a lungul carierei sale a comentat șase ediții ale Jocurilor Olimpice, începând cu ediția din 1976.

A fost președintele Asociației Presei Sportive (APS) din România din 2006 până în 2011. Pentru realizările sale i s-a conferit gradul de comandor în Ordinul Național „Serviciul Credincios”.