Anunțul a fost făcut de fostul său club, pentru care a jucat la juniori. Augustin Chira a fost lider de generație și căpitan la grupa sa de juniori de la CFR Cluj. El a ajuns să îmbrace tricoul echipei secunde la o vârstă fragedă, însă ulterior, a decis să renunțe la fotbal.
Chira era stabilit în Canada împreună cu iubita lui, iar în urmă cu mai bine de un an a primit un diagnostic crunt din partea medicilor. A aflat că suferă de cancer la stomac, gradul 4, a început imediat tratamentele de specialitate, dar a pierdut lupta.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a fostului nostru jucător de la echipa secundă, un mare CFRist, Augustin Vasile Chira! Din nefericire, boala cumplită cu care a fost diagnosticat în urmă cu un an a câștigat această luptă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au notat cei de la CFR Cluj.
Diagnosticat după o durere puternică Anul trecut, el a aflat că are teribila maladie, după ce, în timpul unei vacanțe în România, a resimțit o durere puternică în stomac. „Am venit în vacanță acasă, în România. Eu sunt stabilit în Canada de cinci ani, cu iubita mea, iar ai mei sunt în țară, în România. Într-o zi, m-a durut foarte tare stomacul, dar n-am făcut nicio analiză în România pentru că nu am medic de familie aici.
Când m-am întors în Canada, au ei un sistem prin care poți ajunge la medic, am făcut mai multe analize. Am făcut o radiografie și doctorul a văzut că am niște mase sudate în zona esofagului. După două săptămâni, medicul m-a trimis direct la Urgențe pentru ca testele, scannerele să meargă mai rapid. Ei bănuiau ceva de când au văzut radiografia. Rezultatul? Cancer de gradul 4. Am început, din 2022, tratamentul, fac chimioterapie. Acesta costă undeva la 30.000 de euro. Să sperăm că va fi bine”, declara Augustin Vasile Chira, pentru ProSport, în urmă cu 3 luni.