Fostul luptător şi antrenor Constantin Alexandru a încetat din viaţă la 83 de ani, a anunţat Clubul Sportiv Rapid.
„A încetat din viață, la 83 de ani, Constantin Alexandru, fost luptător și antrenor de greco-romane la CS Rapid.
Multiplu medaliat la juniori si seniori în anii ’50-’60, Constantin Alexandru a avut o contribuție importantă, în 1962, la promovarea în Divizia A a echipei de greco-romane a Rapidului.
La nivel de juniori a fost unul dintre cei mai buni antrenori din România.
A descoperit numeroși sportivi de valoare, dintre care îi amintim pe Gheorghe Minea – bronz la mondialele de juniori și locul 7 la JO Moscova 1980, Laurențiu Iacob – bronz la europenele de juniori, Nicolae Tudor – campion național de juniori, Dănuț Staudt – multiplu campion național de juniori si Ionel Tase – maestru emerit al sportului, actual antrenor de greco-romane la CS Rapid.
CS Rapid transmite condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească”, se arată în mesajul dat publicității de Clubul Sportiv Rapid, postat pe Facebook.