Sindicatului Fermierilor Patrioți a transmis că la întâlnirea de luni s-au identificat soluții pentru fiecare dintre cele 13 revendicări și s-au propus termene precise pentru implementarea acestora.
„În contextul acestor discuții și soluționări, în eventualitatea în care membri ai sindicatului aleg să protesteze în mod public, le sugerăm cu respect să înceteze orice formă de protest și să se alăture demersului nostru comun de comunicare cu Ministerul Agriculturii. Împreună, ne propunem să monitorizăm și să urmărim cu strictețe termenele stabilite pentru implementarea măsurilor convenite, în conformitate cu protocolul asumat în cadrul întâlnirii”, se precizează în comunicat.
„Nu mai există motive pentru continuarea protestului spontan al fermierilor”
Pe de altă parte, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), structură formată din mai multe federații si asociații a transmis că „atitudinea cea mai pragmatică și corectă, în acest moment, este să vedem dacă problemele transmise și discutate vor fi rezolvate în termenele asumate de ministrul Barbu.
Apreciem că, în acest moment, nu mai există motive pentru continuarea protestului spontan al fermierilor.
Evident, dacă problemele nu vor fi rezolvate in termenele asumate atunci vom putea vorbi despre continuarea acțiunilor de protest”, a spus Marius Micu, reprezentant AAC.