Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), a asigurat duminică preşedinta elveţiană Viola Amherd, după summitul găzduit de ţara sa consacrat păcii în Ucraina.
Mandatul CPI prevede excepţii, în caz de negocieri, a explicat preşedinta elvețiană Viola Amherd într-o conferinţă de presă după reuniune, au consemnat agențiile de știri EFE și Agerpres.
După summit – pe care atât Elveţia, cât şi Ucraina, cele două coorganizatoare, l-au calificat drept un succes dat fiind numărul mare de lideri reuniţi care şi-au manifestat susţinerea pentru cauza ucraineană -, preşedinta ţării-gazdă a subliniat că Elveţia este dispusă să dialogheze şi cu alte ţări care şi-au declinat participarea, cum este China.
La rândul său, ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis a afirmat că ţara sa va informa Rusia şi alte ţări cu privire la rezultatele reuniunii.
El a menţionat în conferinţa de presă finală, citat de Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferinţă nu pot fi implementate fără participare rusă.
Şeful diplomaţiei elveţiene a mai indicat că este posibil ca discuţiile vizând pacea în Ucraina găzduite în acest weekend în ţara sa, în staţiunea de lux Burgenstock, să continue la o locaţie care încă nu a fost stabilită, dar la o dată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, notează Reuters.