Trăim momentul teoriei că România are alt suflu pentru că mulți din lot au crescut pe afară, prin academii din vest (mai mari ori mai mici). Și, chiar dacă acum ”tricolorii” joacă în ligi inferioare sau la echipe de pluton, bazele sănătoase îi fac să țină pasul cu echipele mult mai valoroase de la Euro 2024.
Haideți să vedem cum arată, de aproape, această teorie.
Cine sunt jucătorii ”naționalei”?
Nu voi spune cuvântul cu ”c”, cel care face referire la fructe roșii culese de românii care muncesc în străinătate. Chiar dacă el nu este folosit peiorativ, nu-mi place.
Italienii au „oriundi”, fotbaliști născuți prin alte țări (în special Argentina, vezi Camoranesi, Omar Sivori etc) cu părinți, bunici, străbunici italieni.
În cazul ”naționalei” noastre, cariera jucătorilor a fost astfel structurată.
– Crescuți „afară”: Rațiu (de la 6 ani în Spania), Mogoș (de la 5 ani în Italia), Racovițan (născut în Franța), Bîrligea (mutat de la 12 ani în Italia – îl pun aici, deși jucase fotbal și în România, pentru că orice fotbal jucat până pe la 15-16 ani e sănătate, nu performanță)
– Ajunși ”afară” cu fotbalul: Drăgușin (de la 16 ani în Italia*), M. Marin (de la 18 ani în Italia), Alibec (de la 18 ani în Italia), Pușcaș (de la 17 ani în Italia), Hagi (de la 17 ani în Italia)
Există cazuri și cazuri. Hagi, de pildă, e născut la Istanbul, dar nu l-aș pune în aceeași oală cu Racovițan, născut în Franța. Fotbalul european e plin de exemple de acest gen: Haaland s-a născut la Leeds că juca tatăl lui acolo, dar și-a făcut junioratul în Norvegia.
Avem, așadar, 9 fotbaliști în situația de reprezentanți ai ”Diasporei”: născuți în străinătate sau crescuți ca fotbaliști acolo. 9/26 înseamnă mai bine de o treime.
Nuanțele importante sunt:
– Doar 3 dintre cei 9 sunt titulari: Rațiu, Drăgușin, Marin. Unul singur a făcut tot junioratul afară. Rațiu. Ceilalți l-au încheiat acolo, ochiți de echipe de Serie A. Marin debutase deja pentru Poli Timișoara, până să plece-n Italia.
Dar cum stăm în comparație cu alte „naționale” vecine?
Maghiarii au toți stâlpii ”naționalei” crescuți în străinătate
Hai să luăm Ungaria. Ani de-a rândul, de la oameni de fotbal la influenceri care înșiră platitudini pe Facebook, am crescut cu o teorie: Ungaria bate Italia ori Anglia (în special în perioada cu victorii în Liga Națiunilor) pentru că Viktor Orban a făcut stadioane și infrastructură. Deși, să-ți faci stadion imens în comuna natală nu s-a mai pomenit de la Scornicești.
Dar hai să vedem cum arată lotul lor de azi în comparație cu al nostru.
– Crescuți „afară”: Orban (născut în Germania), Nego (născut în Franța), Kerkez (născut în Serbia, cea mai mare parte din juniorat în Austria), Styles (născut în Anglia), Dardai jr (născut în Germania)
– Ajunși cu fotbalul: Gulacsi (de la 17 ani în Anglia), Balogh (de la 17 ani în Italia), A. Nagy (de la 16 ani în Spania, apoi Portugalia), Szoboszlai (de la 16 ani în Austria), Varga (de la 16 ani în Austria), Csoboth (de la 16 ani în Portugalia), Horvath (de la 17 ani în Italia)
Noi avem 9 fotbaliști din ”Diaspora”, ungurii au 12. Mai mulți decât românii. Iar titulari ei au 6, față de 3 ai noștri.
Pilonii echipei naționale a Ungariei, în frunte cu selecționerul italian, au făcut școala sportivă în Vest.
Când liderii lotului sunt în situația asta, da, putem trage concluzia pe care o avem în minte când e vorba de România. Că suflul naționalei e influențat de junioratul petrecut dincolo. Deocamdată, însă, nu suntem în această situație.
Este lotul României din 2024 cel cu cei mai mulți „oriundi” români / fotbaliști trecuți pe la academii din Vest? Este.
Contează asta? Contează, dar poate nu cât am vrea noi. Puțini sunt titulari și doar unul singur e reprezentant curat al Diasporei, crescut acolo încă de mic și nu doar trecut / finalizat juniorat.
Strict raportat la jocul contra Ucrainei, de exemplu, ne-am bazat pe mulți crescuți în țară, vezi marcatorii, portarul și omul cu assisturile (Stanciu, R. Marin, Drăguș, Man, Niță).
Am ratat jucători români ”din Diaspora” care n-au fost selecționați?
Puteam avea mai mulți tineri ajunși cu familiile în Vest, sau născuți acolo, în acești ultimi 20 de ani. Tineri care au învățat fotbal în Portugalia, Anglia sau Germania? Poate. Dar nu decisiv.
Să ne gândim la Pașcanu în loc de Nedelcearu / Rus, că tot au fost colegi în 2019. Sau poate Radu, dacă nu ajungea al treilea portar la Bournemouth. Probabil Louis Munteanu. Erau oameni buni de lot, însă nu cred că puteau schimba decisiv balanța echipei naționale, așa cum e ea acum.
În anii ‘2000, încercam, timid, să găsim soluții din copiii celor plecați din țară înainte de Revoluție. Așa a apărut Max Nicu, un fotbalist decent, dar atât, născut în Germania.
Poate apăreau și alții, însă o națională care avea încă un Chivu, un Mutu sau Lobonț era prea mult pentru nume ce jucau prin liga a doua din Germania.
Cum i-a căutat FRF pe ”copiii Diasporei”
În anii 2010 a început vânătoarea juniorilor de la marile academii din Vest. Cătălin Parfene, fost la FRF, avea o bază de date incredibilă, plină de copii din toată Europa și din toată lumea. Noi încercam să ținem pasul, mergeam la turnee prin Germania, Spania.
Și îi vedeam. Și ne plăceau. Dar unii se accidentau. Alții abandonau prematur. Alții sfârșeau în liga a patra, a cincea, de unde puțini sunt Vasile Mogoș, să treacă peste dezamăgirea că nu vor ajunge la Real Madrid la vârsta lui Bellingham și de-acolo tot mai sus.
Sincer, puține nume a ratat România, nume care puteau însemna ceva în lotul de azi. Poate Adeyemi, dar omul nu avea nici cel mai mic motiv să joace pentru noi. Poate Daniliuc, fundașul Austriei, aflat acum în lotul lor. În rest, nimic.
Soluția e evidentă, monitorizarea diasporei în continuare, trialuri și, mai presus de toate, meciuri precum victoria contra Ucrainei. Dacă oameni care nu s-au uitat la fotbal vreodată ajung să vadă un European de curiozitate doar pentru că România a fost luptătoare, cool și a jucat cu entuziasm, un mic fotbalist aflat acum prin cine ce colț de lume va avea un motiv în plus să reprezinte țara de unde vin ai lui. (Golazo.ro)
