O femeie din Essex, Marea Britanie, a fost închisă după ce și-a ucis ambii părinți și a trăit cu cadavrele lor, în casa familiei, timp de patru ani, relatează vineri Sky News.

Virginia McCullough, în vârstă de 36 de ani, și-a otrăvit tatăl, John (70 de ani), cu medicamente eliberate pe bază de rețetă, iar apoi a înjunghiat-o în piept pe mama ei, Lois (71 de ani), în casa lor din Chelmsford, Essex.

Crimele au avut loc în iunie 2019, însă cadavrele celor doi bătrâni au fost descoperite abia în 2023, după ce medicul lor de familie și-a exprimat îngrijorarea cu privire la programările ratate.

În tot acest timp, McCullough le-a ascuns rămășițele și a continuat să locuiască acolo, construind un „mormânt improvizat” pentru tatăl ei – în timp ce le spunea prietenilor și vecinilor că s-au mutat, că nu se simțeau bine sau că au plecat în călătorii lungi.

Ea a fost condamnată la închisoare pe viață, fără drept de eliberare pentru cel puțin 36 de ani, după ce în iulie a pledat, la Chelmsford Crown Court, vinovată la două capete de acuzare de crimă.

McCullough a mărturisit crimele „la câteva momente după” ce poliția a fost chemată la locuința familiei – în urma raportării din partea medicului de familie.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale polițiștilor au arătat cum ofițerii au forțat intrarea în casă, iar apoi au confruntat-o pe McCullough într-un hol.

În imaginile video, aceasta pare aproape nonșalantă, spunându-le polițiștilor că va „coopera” și mărturisindu-și calm crimele.

Când a fost întrebată de poliție, ea a spus: „Cadavrul tatălui meu este acolo”.

Un ofițer a întrebat apoi: „Dar mama ta?”

McCullough a răspuns calm: „E un pic mai complicat… la etaj sunt cam cinci dulapuri, în spatele patului, lângă chiuvetă. Este în al doilea (dulap)”.

Referitor la arestare, ea le-a spus ofițerilor: „Știam că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă. Se cuvine să-mi ispășesc pedeapsa”. Iar apoi a adăugat: „Înveseliți-vă, cel puțin l-ați prins pe criminal”.

McCullough le-a spus ulterior polițiștilor unde se afla arma crimei.

Referindu-se aparent la cuțitul pe care l-a folosit pentru a-și înjunghia mama, ea a spus: „Este în mijloc, sub scări, are încă sânge pe el, este ruginit, dar are încă urme de sânge pe el.”

„O manipulatoare inteligentă care a decis să își ucidă fără milă părinții”

Poliția din Essex a anunțat că documentele găsite la adresă „au construit imaginea unei femei care încerca cu disperare să-și împiedice părinții să descopere adâncimea găurii negre financiare pe care continua să o mărească, dându-le în același timp asigurări false cu privire la locul ei de muncă și perspectivele de viitor”.

Detectivul Rob Kirby a descris-o pe McCullough drept o persoană care „a mințit cu privire la aproape fiecare aspect al vieții sale”.

El a spus că McCullough „a continuat o șaradă, pentru a-i înșela pe toți cei apropiați ei și a profitat în mod clar de bunăvoința părinților ei”.

„Este o manipulatoare inteligentă care a decis să își ucidă părinții fără milă, fără să se gândească la ei sau la cei care continuă să sufere din cauza pierderii lor”, a adăugat el.

„Mormânt improvizat”

Procuroarea Lisa Wilding KC a declarat în fața instanței că McCullough „a construit un mormânt improvizat” pentru tatăl ei, „acoperit cu mai multe pături și o serie de fotografii și desene deasupra”.

Mormântul a fost descris în instanță ca fiind un „mausoleu construit în casă” și se afla într-o cameră de la parter care fusese dormitorul și biroul tatălui ei, „compus din blocuri de zidărie, stivuite împreună”.

McCullough „a ascuns corpul mamei ei, înfășurat într-un sac de dormit, într-un dulap din dormitorul mamei, de la ultimul etaj al proprietății”, a mai afirmat procuroarea.

În timp ce se afla în boxa acuzaților, McCullough a început să plângă în timp ce acuzarea citea un raport pe care l-a dat polițiștilor, în care descria momentele dinaintea uciderii mamei ei.

Ea a spus: „Mama părea atât de inocentă, cu spatele întors la perete. Asculta radioul, nu făcea nimic”.

McCullough le-a mai spus polițiștilor că a trebuit să „prindă curaj” pentru a-și ucide mama, deoarece „știam că trebuie să o fac”.

citeste mai mult …