Medicii i-au amputat piciorul fetiței în vârstă de 7 ani lovite cu mașina în parcarea Parcului Pantelimon din Capitală de către un șofer de 17 ani, au transmis marți reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu. După accident, copila a fost operată timp de nouă ore, iar medicii spuneau că au reușit să îi salveze piciorul.
„Din păcate, la câteva ore de la operația de replantare, în cursul serii au apărut complicații din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului. Complicații care îi puneau viața in pericol, astfel că s-a decis amputatia membrului inferior afectat de urgență”, au anunțat reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu.
Potrivit acestora, astăzi, starea fetiței este stabilă, ușor ameliorată față de ieri. Ea este însă în continuare intubată și ventilată mecanic.
Un băiat de 9 ani a fost accidentat mortal, iar fetiţa de 7 ani a fost rănită duminică seară, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, de o maşină condusă de un adolescent de 17 ani. Cei doi copii erau frați.
Cei doi copii ieșiseră afară împreună cu mama lor și se aflau pe trotinete în momentul în care băiatul de 17 ani a intrat cu mașina în ei, potrivit Buletin de București.
Conform sursei citate, martorii spun că șoferul accelerase puternic. Cei doi copii au fost prinși între autoturismul lui și cele aflate în parcare. Pentru băiatul de 9 ani nu s-a mai putut face nimic, medicii declarând decesul după zeci de minute în care l-au resuscitat.
Tânărul care a provocat accidentul a fost reţinut, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.