Din cauza încălzirii globale și a temperaturilor tot mai imprevizibile, țările care sunt cunoscute pentru pârtiile lor de schi încearcă diferite metode pentru a păstra zăpada cât mai mult timp. Finlanda folosește niște covoare speciale, făcute din materiale izolante, care ajută la conservarea zăpezii, conform The Guardian.  

În mod tradițional, finlandezii folosesc rumegușul pentru a conserva zăpada. Recent, au început să folosească covoare din polistiren, același material folosit la izolarea locuințelor în țările nordice, despre care producătorii spun că rezistă peste 20 de ani.

Aceste covoare sunt deja folosite în câteva dintre stațiunile de schi din Finlanda, însă acesta este primul sezon în care ele vor fi distribuite și în afara țării. 

Primele țări care au semnat cu compania finlandeză Snow Secure au fost Norvegia și Elveția, iar de anul viitor urmează și Spania și statele americane Wisconsin și New Mexico. 

Scopul acestor covoare este de a păstra zăpada de la finalul unui sezon de schi până la începutul sezonului următor.

„Începutul iernii este imprevizibil, chiar și în nordul Finlandei. Perioada în care avem o iarnă adevărată, cu temperaturi constant sub zero, poate începe din octombrie sau de la jumătatea lunii noiembrie”, a spus managerul stațiunii de schi Levi din Finlanda. 

El a povestit că nivelul de zăpadă de pe traseele principale ale stațiunii sunt la fel ca în aceeași perioadă a anului trecut, chiar dacă lunile septembrie și octombrie au fost „excepțional de calde”, iar temperaturile au scăzut sub zero abia în ultimele zile. 

„Datorită reciclării zăpezii am reușit să avem aceleași condiții ca anul trecut pentru începutul sezonului de schi”.

Sporturile de iarnă, afectate de schimbările climatice

Directorul companiei Snow Secure, citat de The Guardian, afirmă că prin păstrarea zăpezii de la un sezon la altul se garantează turiștilor că vor avea o experiență bună pe pârtie.

Kati Anttila, geofizician la Institutul Finlandez de Mediu, spune că schimbările în ceea ce privește căderile de zăpadă afectează sporturile de iarnă din sudul Finlandei.

La Helsinki, durata medie a sezonului de zăpadă între 1991 și 2020 a fost de 97 de zile. 

Totuși, în 2019, sezonul de zăpadă a fost de doar patru zile. „În sudul Finlandei este deja foarte nesigur să organizezi competiții de schi, pentru că vremea cu zăpadă este atât de imprevizibilă și au fost deja ierni în sud când abia a existat zăpadă”, a explicat Kati Anttila.

citeste mai mult …