Un număr de 743.673 de persoane fizice aveau datorii la ANAF de 102,1 milioane lei. Adică, în medie, este vorba despre 137 lei de persoană. Asta pentru că Ministerul de Finanțe i-a numărat pe cei cu datorii sub 500 de lei. Astfel, unii au câteva zeci de lei, iar alții câteva sute.
Ca o comparație, județul Iași are 760.000 de locuitori, iar Cluj: 680.000.
Niciunul dintre cei 743.673 nu are obligații restante mai mari de 500 lei. Acele datorii sunt rezultate din alte surse de venit decât din salarii și pensii.
Din acest motiv, Ministerul Finanțelor a decis să crească plafonul pentru care se poate cere eșalonarea datoriilor de la 500 lei la 2.500 lei. Momentan proiectul de modificare a Codului de procedură fiscală este în dezbatere publică.
Reamintim că persoanele fizice care datorează sume mici de obligații, pot solicita eșalonare la plată în formă simplificată pe o perioada de 12 luni, fără a fi necesară constituirea de garanții, cu conditia ca aceste obligații sa nu fie mai vechi de 12 luni de la data depunerii cererii.
Când vine vorba despre plafoanele pentru firme și PFA, și acelea se vor modifica.
În acest moment, eşalonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
Propunerea Ministerului de Finanțe este ca aceasta să nu se acorde pentru datoriile mai mici de:
- 50.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mare;
- 25.000 lei, în cazul debitorilor care au calitatea de contribuabil mijlociu;
- 10.000 lei, în cazul celorlalte categorii de debitori, inclusiv persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent;
*Legat de persoane fizice, plafonul propus este cel menționat mai sus de 2.500 lei, de la 500 lei în prezent.
S-a luat această decizie deoarece Ministerul Finanțelor a observat că „plafonul de 5.000 lei în cazul persoanelor juridice este nesemnificativ, cu atat mai mult cu cât, de exemplu, contribuabilii mari și mijlocii datoreaza lunar obligatii fiscale cu mult peste acest plafon”.
Cifrele instituției arată faptul că 245.468 contribuabili persoane juridice, inclusiv persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, înregistrau obligații fiscale restante de 133,6 mil. lei. Cu alte cuvinte, în medie aveau 544 lei.
Sursă foto: Dreamstime.com