În timp ce Anglia și Spania se pregătesc pentru finala Euro 2024, semifinalistele învinse, Franța și Olanda ar fi trebuit să se pregătească pentru finala mică, pentru locul al treilea. Numai că acest meci nu va exista pentru că Europenele nu prevăd o asemenea partidă, spre deosebire de alte competiții majore, scrie tabloidul britanic Mirror. Cele două s-au întâlnit deja în grupa D de la EURO și a fost 0-0.
Cupa Mondială, Copa America și Cupa Africii pe Națiuni au toate un astfel de meci ca tradiție. Cu toate acestea, la Euro 2024 nu va avea loc un meci pentru locul al treilea, Franța și Olanda s-au întors acasă imediat după înfrângerea din semifinale.
Când Campionatul European a fost lansat în 1960, un meci de baraj pentru locul al treilea era un element de bază al formatului. Cehoslovacia a învins Franța cu 2-0 la prima ediție, înainte ca UEFA să decidă să renunțe la baraj începând cu turneul din 1984.
Cehia a câștigat și ultimul baraj pentru locul al treilea care a avut loc la un Euro, învingând gazda Italia cu 9-8 la penalty-uri, după 1-1 în timpul regulamentar. Celelalte câștigătoare ale locului al treilea au fost Ungaria (1964), Belgia (1972) și Olanda (1976).
Anglia a câștigat meciul entru locul al treilea în 1968, la doi ani după ce câștigase Cupa Mondială pe teren propriu. Englezii au pierdut în fața Iugoslaviei în semifinale, pentru a stabili un meci pentru medalia de bronz împotriva Uniunii Sovietice.
Într-un meci jucat cu două ore și jumătate înaintea finalei din acel an, pe același Stadio Olimpico din Roma, golurile lui Bobby Charlton și Geoff Hurst au permis Angliei să câștige medalia de bronz.
Însă, după meciul pentru locul al treilea din 1980, UEFA a decis să renunțe la meciuri, invocând lipsa de interes, atât prin prezența pe stadion, cât și la televiziune. În schimb, ei au acordat medaliile de bronz învinșilor din semifinale.