Înainte de a-şi susţine discursul, George Simion a fost validat de cei prezenţi la congresul AUR, prin ridicare de mână, drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.Acesta şi-a făcut intrarea pe scena evenimentului de la Arenele Romane în acordurile melodiei „Fie să renască” a trupei Phoenix.”Am tot auzit că preşedintele României este ales de undeva de peste Ocean, de la ambasade. Eu cred că mai este timpul să fie şi cum vrem noi, nu doar cum vor alţii. Am tot auzit care e candidatul nemţilor, candidatul francezilor, care e candidatul americanilor, care e candidatul ruşilor. I-am văzut cum fac sluj pe acolo pe la ambasade. Eu vreau să vă zic că George Simion vrea să fie preşedintele românilor, şi atât. Ambasadorii, să vorbim, sunt bine-veniţi, dar nu la ambasadele lor, ci în birourile noastre. (…) Este timpul, dragi prieteni, ca preşedintele României să fie ales, aici, la Bucureşti. Este timpul ca să nu mai fim trataţi ca o colonie de mâna a doua, este timpul nostru, este timpul ca noi, o ţară bogată, să nu mai avem o populaţie sărăcită”, a transmis George Simion.

El a promis că atunci când va fi preşedinte toate companiile austriece care activează în România „vor fi controlate corespunzător până în momentul intrării noastre în Schengen”.Legat de programul său pentru România, Simion a anunţat că săptămâna viitoare va prezenta soluţia cu care AUR vine la guvernare, soluţia „împroprietăririi românilor”.”Programul de reconstrucţie a României, prin construcţia a 1 milion de apartamente la preţuri accesibile. Vor spune unii şi alţii, dar, vai, nu este posibil! Este posibil, prin mult, mult efort şi noi ştim să depunem efort şi noi ştim să fim harnici”, a afirmat Simion.”E timpul pentru un preşedinte energic, nu pentru ficuşi, nu pentru îmbuibaţi, nu pentru turişti. Vremea lor a trecut”, a transmis preşedintele AUR.Liderul AUR a promis că va fi preşedintele care va reduce „taxarea muncii şi aparatul birocratic inutil”.”Voi fi preşedintele care vă ascultă şi voi fi preşedintele care se luptă pentru voi. Maxim 300 de parlamentari, maxim 12 ministere. Este timpul ca statul să lucreze pentru voi, nu voi pentru stat”, a mai declarat el.

Totodată, el a promis că se va lupta „până la capăt” pentru românii care, în ultimii 34 de ani, au fost „minţiţi, batjocoriţi şi uitaţi”.

Aurelian Pavelescu (PNŢCD) şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale: „E o decizie foarte grea”„Pentru fraţii şi surorile noastre din Diaspora care au ales calea pribegiei în căutarea unui trai mai bun. Pentru bunicii noştri care trăiesc de la o pensie la alta, pentru tinerii care-şi caută libertatea într-o lume din ce în ce mai afectată. (…) Pentru voi, vă promit că nu fac niciun pas în spate, aţi văzut avem bebe mic, Radu, voi lupta pentru el şi pentru toţi copiii României care merită un viitor în ţara lor, pentru ca să nu mai fim o ţară unde există copii care se culcă flămânzi sau care sunt abuzaţi sau traficaţi”, a precizat acesta.O altă promisiune a liderului AUR a fost că va lupta împotriva „nedreptăţilor din justiţie şi pentru ca magistraţii să-şi asume răspunderea”.”Voi lupta pentru servicii secrete şi instituţii de forţă care să servească patria lor, România, nu să ne transforme în suspecţi, în urmăriţi şi în servitori ai altor state”, a mai spus Simion.

Potrivit acestuia, românii nu trebuie să intre în război şi, mai ales, în războaiele altora. ”Vrem linişte în ţară şi pace în lume. Cândva, nu demult, am putut să fim promotorii şi mediatorii păcii, vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât”, a adăugat George Simion.El a dat asigurări că va fi „un preşedinte drept”.”Meritaţi ca preşedintele vostru nu să fie turist prin cine ştie ce ţări, ci să fie, aici, printre voi, printre problemele voastre, să vă asculte şi să lupte pentru voi. Puterea, în 2024, este la voi şi trebuie să luptăm pentru ei, pentru copiii noştri. Români, este timpul să spuneţi ce vreţi. Sunt George Simion, am 37 de ani, şi refuz să îngenunchez în faţa trădătorilor de neam şi de ţară. Dacă şi voi refuzaţi să mai staţi în genunchi în faţa lor în următoarele trei luni, surorilor şi fraţilor, este timpul să luptăm. Voi sunteţi aurul ţării. (…) Împreună vom câştiga şi vom lupta împotriva partidului comasat. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a încheiat Simion.Evenimentul de lansare a candidaturii lui George Simion la prezidenţiale a debutat cu imnul naţional interpretat la nai de către Nicolae Voiculeţ.La eveniment au fost prezenţi peste 8.000 de participanţi, potrivit organizatorilor. 

Document exploziv: Florian Coldea, consilierul premierului Albaniei. Edi Rama, implicat într-o rețea de droguri și trafic de persoane. Anca Alexandrescu: Lucrurile merg și către o zonă de MAFIE