Guvernul german a anunțat vineri că a reluat expulzările către Afganistan a migranților afgani condamnați în Germania pentru infracțiuni, reluând după 3 ani politica suspendată după revenirea la putere a talibanilor la Kabul, relatează Reuters.
Coaliția de guvernare condusă de premierul Olaf Scholz a fost pusă în ultimii ani sub presiuni tot mai mari să adopte o abordare mai dură în ceea ce privește migrația iar nemulțumirile pe plan intern au erupt din nou după ce un refugiat din Siria a comis un atac mortal cu cuțitul în urmă cu o săptămână la un festival organizat în orașul Solingen din vestul Germaniei.
La începutul lunii iunie, opinia publică germană a fost șocată după ce un polițist a murit după ce a fost înjunghiat în gât și cap de mai multe ori de un imigrant în vârstă de 25 de ani din Afganistan, care era stabilit în Germania din 2014. Imigrantul afgan a rănit de asemenea mai multe persoane în timpul atacului comis la un miting anti-islam organizat în orașul Mannheim din sud-vestul țării.
Cancelarul Olaf Scholz a anunțat după acest atac că Germania va înăspri și mai mult regulile sale privind imigrația pentru a permite expulzarea celor care glorifică terorismul și că guvernul său are în vedere inclusiv expulzarea imigranților către țări de origine nesigure, dacă aceștia sunt condamnați pentru infracțiuni grave.
Germania a expulzat un prim lot de 28 de infractori afgani
Revista Der Spiegel scrie vineri că un avion cu destinația Kabul a decolat de la Leipzig mai devreme în cursul zilei și că 28 de infractori condamnați se află la bordul aeronavei. Potrivit sursei citate, măsura a fost luată după luni de negocieri secrete între Berlin și Kabul, cu medierea Qatarului.
Negocierile directe cu talibanii sunt considerate problematice întrucât regimul de la Kabul este acuzat de încălcări grave ale drepturilor omului și unii oficiali afgani se află sub sancțiuni internaționale.
Guvernul lui Scholz a declarat într-un comunicat remis vineri că mulțumește „partenerilor regionali” pentru sprijinul lor și că sunt pregătite mai multe astfel de expulzări.
Germania a suspendat expulzările către Afganistan la scurt timp după revenirea la putere a talibanilor pe 15 august 2021 din cauza îngrijorărilor legate de respectarea drepturilor omului.
Anunțul de vineri vine în condițiile în care două landuri din estul Germaniei, unde partidul de extrema dreaptă AfD este cotat ca favorit, vor organiza alegeri regionale duminica aceasta.