Meteorologii au emis duminică noi avertizări de vreme extremă. Furtunile vor lovi zone din zece județe, în timă ce canicula va afecta în continuare aproape toată țara. Pe litoral, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă.

O avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din zece judeţe, a fost emisă duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit sursei citate, în intervalul orar 12:00 – 21:00, în Maramureş, nord-vestul Moldovei, precum şi local în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali vor fi perioade cu vreme instabilă, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50 – 70 km/h), descărcări electrice şi, izolat, vijelii şi grindină, scrie Agerpres.

Cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna, Harghita, Mureş. Botoşani, Maramureş, Alba şi Cluj.

Caniculă, în România, pentru a șașea zi consecutiv

Valul de căldură, disconfortul termic ridicat și canicula vor persista duminică în cea mai mare parte a țării, astfel încât temperaturile maxime vor fi în general de 33…36 de grade în zonele pentru care ANM a emis un Cod Galben de caniculă.

Cod portocaliu de caniculă: Valul de căldură persistă, pentru a șasea zi consecutiv, în sudul Banatului și al Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Minimele, de 19…25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod roușu de caniculă: În județul Timiș valul de căldură persistă pentru a șasea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în jurul a 38…39 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cum va fi vremea luni

Valul de căldură se va menține luni, astfel încât va fi disconfort termic ridicat și caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade, în zonele în care va fi valabil un cod galben de caniculă, potrivit hărții ANM.

Valul de căldură va persista luni pentru a șaptea zi consecutiv în sudul Banatului, nordul și centrul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sudul și centrul Munteniei. Pentru aceste zone, meteorologii au emis un cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general, temperaturile maxime vor fi de 36…38 de grade și minimele de 19…25 de grade (local vor caracteriza o noapte tropicală).

În județele Timiș și Arad va fi cod roșu de caniculă, aici valul de căldură va persista pentru a șaptea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele, de 19…25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.

citeste mai mult …