Rusia a revendicat marți noi câștiguri în estul Ucrainei, afirmând că incursiunea trupelor Kievului pe teritoriul rus nu a reușit să distragă Moscova de la continuarea ofensivei sale în Donbas, potrivit Reuters.

Potrivit The Kyiv Independent este vorba despre satul Vodiane la nord-est de orașul fortificat Vuhledar. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a refuzat să comenteze.

Despre cucerirea satului Vodiane de către Rusia a fost relatat luni și grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care a publicat o hartă cu avansul rușilor în Donețk.

Presupusul avans rusesc în apropiere de Vuhledar, regiunea Donețk, la 9 septembrie 2024, potrivit DeepState

Trupele Moscovei și-au intensificat recent ofensiva lângă Vuhledar, în sudul regiunii Donețk . iar pierderea localității Vodiane, aflată la doar 5 kilometri de Vuhledar, ar crește riscul încercuirii orașului minier.

Vuhledar a rezistat la numeroase atacuri de la izbucnirea războiului în 2022 și a devenit un punct-cheie pentru apărarea ucraineană în partea de sud a regiunii Donețk.

Armata rusă a încercat de două ori să cucerească orașul minier Vuhledar în 2023. Tot de atâtea ori a fost măcelărită, nota Forbes anul trecut.

„Pierderea lui Vuhledar ar fi nu numai o lovitură de moral pentru Ucraina, deoarece acest oraș a rezistat multor atacuri din 2022, dar și o amenințare pentru securitatea întregii părți de sud-vest a regiunii Donețk încă neocupată, alături de o amenințare la adresa flancului sudic al Pokrovskului”, a declarat Federico Borsari, membru al Centrului pentru Analiza Politicii Europene (CEPA), pentru The Kyiv Independent.

Rusia susține că incursiunea ucraineană în Kursk nu i-a distras atenția în Donbas

Incursiunea Ucrainei în regiunea rusă Kursk, care a început la 6 august, a avut ca scop îmbunătățirea poziției de negociere a Kievului și deturnarea forțelor ruse din Donbas, a declarat Serghei Șoigu, secretar al Consiliului de Securitate, a relatat agenția de presă de stat RIA.

„Dar avem suficiente forțe, ne continuăm ofensiva”, a spus el.

Potrivit presei de stat, Ministerul rus Apărării a declarat că forțele Moscovei au capturat încă patru sate din estul Ucrainei. Reuters a precizat că nu a putut verifica independent informațiile de pe câmpul de luptă.

Șoigu a declarat că forțele ruse își măresc ritmul ofensivei, capturând aproape 1 000 km pătrați într-o perioadă de opt zile în august-septembrie.

Ucraina a pierdeut până la 2.000 de soldați pe zi, a mai susținut Șoigu, potrivit agenției de știri Interfax. Nici aceste cifre nu au putut fi verificate independent.

În ultimele săptămâni, trupele ruse au înaintat cu greu prin regiunea Donețk în direcția Pokrovsk, un centru logistic strategic pentru Ucraina, notează Reuters.

Luni, Rusia a declarat că forțele sale au capturat satul Memryk, la aproximativ 24 km sud-est de Pokrovsk. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele Kievului își mențin poziția în regiunea Donețk.

citeste mai mult …