Tot mâine, sextila dintre Lună în Taur și Venus în Pești determină semnele să savureze compania celorlalți. Adorăm acum să ne fim de ajutor unii altora.

Berbec

Cu Luna în Taur și efectele care încă se mai resimt de la Luna Nouă din weekend, e timpul să dai curs unei vindecări interioare. Ia-o încet, permițându-ți să simți și să te conectezi la latura ta spirituală. Ai multe idei, căci suntem în inima unuia dintre cele mai creative sezoane, dar mai degrabă ar trebui să le lași la dospit, nu să te grăbești să le transformi în realitate.

Taur

Flirtează de parcă viața ta ar depinde de asta, și permite și celorlalți să flirteze cu tine. Dacă nu te vei mai lua atât de tare în serios, vei descoperi cât de distractivă e existența atunci când o privești ca pe o joacă de copil. Pe de altă parte, e și un prilej bun mâine ca să legi mai multe prietenii, Luna în semnul tău determinându-te să apreciezi mai mult ca niciodată compania celorlalți.

Partea întunecată a fiecărei zodii. Ce ascund nativii zodiacului, lucruri neștiute

Gemeni

Munca ce contează acum cel mai tare e cea care te inspiră, cea care te împlinește spiritual și care îți reflectă menirea ce ți s-a dat la venirea pe pământ. Nicio altă activitate nu te va mulțumi. Par misiuni greu de îndeplinit, dar dacă nu ai un job care să se circumscrie pe aceste cerințe, cel mai bine ar fi să cauți unul.

Rac

Ce ai dori să schimbi la tine? Ai fost axat/ă în ultima vreme pe acele practici păguboase pe care le desfășurai și care te făceau să te simți mic/ă sau nesemnificativ/ă, iar acum, că te-ai desprins de ele, urmează să le înlocuiești cu activități prielnice. Să te înscrii la un curs sau să te apuci să organizezi o călătorie sunt idei fabuloase.

Leu

Acceptă acea sensibilitate pe care ți-o împrumută cu drag Peștii și folosește-o pentru a începe să crezi în basme. Nu glumim deloc atunci când te îndemnăm să adopți perspectiva unui copil cu ochi mari și surâs radios. Începe să iei în vedere cel mai bun scenariu cu putință, nu cel mai rău, și să înțelegi că Universul se ocupă de toate.

Fecioară

Ia poziția pilotului în viața ta. Se anunță o schimbare la muncă, dar nu te panica, așa cum procedezi de obicei, e o parte esențială și chiar plăcută a vieții, dacă înveți să o îmbrățișezi. Fie că e o promovare sau noi responsabilități, trebuie să găsești acum un echilibru între validarea internă și cea externă. Nu-ți pierde timpul cu opiniile tuturor, dar ia-le în considerare pe ale celor apropiați.

Cea mai norocoasă zi din martie 2024 pentru fiecare zodie chinezească în parte

Balanță

Se apropie cu pași repezi eclipsa în semnul tău, așa că nu strică să profiți de stabilitatea Lunii în Taur pentru a te pregăti să îți înfrunți demonii pe care acest eveniment celest important e gata să îi scoată de oriunde i-ai ascuns, te sfătuiesc astrologii. Un pic de grijă de sine, indiferent ce formă va lua, îți va da tăria necesară pentru ce se așteaptă de la tine în următoarea perioadă.

Scorpion

O schimbare majoră, mai bine zis o transformare la care lucrai de ceva vreme, începe să capete formă finală. Poate că e un proiect super important de la muncă, o situație personală, o relație sau o mutare, important e că începi să vezi cum toate eforturile tale au sens. A fost o vreme în care voiai să renunți, dar acum te apreciezi atât de tare pentru că nu ai făcut-o.

Săgetător

Rupi un vechi blestem generațional, pășind din umbra în care stăteai chircit/ă în lumina eliberării profunde. Simți de parcă te-ai fi născut din nou, și nici nu îți vine să crezi cât de ușor îți e spiritul, imponderabil în aerul proaspăt de primăvară. Savurează această senzație, căci nu se va repeta de prea multe ori în viață.

Horoscop special: Mercur va intra în Berbec începând cu 9 martie. Zodiile norocoase își vor descoperi forțe interioare nebănuite

Capricorn

De multe ori, zodia ta e atât de preocupat/ă de evoluția financiară sau profesională că ratează adevărata frumusețe a vieții. Cu Luna în Taur, ești mai dornic/ă să te concentrezi pe latura senzorială. Cultivă un hobby artistic, indiferent de cât de bine te pricepi. Nu vei face bani de pe urma sa, dar vei câștiga ceva înmiit mai important.

Vărsător

Ideea de profit continuă să îți macine mintea, dar poate că o întrevezi dintr-o direcție greșită. În loc să aduci și mai multe preocupări pe capul tău, mai degrabă ușurează din program ca să îți poți îndrepta atenția spre acea activitate care are cele mai mari șanse de a oferi beneficii majore. Înlăturând restricțiile, vei vedea cum abundența vine de la sine.

Pești

Ești încurajat/ă acum să elimini din viața ta tot ce ce îți seacă rezervorul de energie. Care sunt acele activități după care te simți cu moralul la pământ și cu vigoarea înjumătățită? Care sunt oamenii în preajma cărora îți pică vertiginos buna dispoziție? E cazul să îți iei inima în dinți și să te îndepărtezi de aceste surse de neplăcere.

Horoscopul dragostei, săptămâna 11 – 17 martie. Astrele mai dau o șansă cuplurilor pe cale de a se destrăma. Trei zodii trăiesc clipe de vis alături de persoana iubită