Ancheta israeliană spune că ostaticii au fost executați de luptătorii Hamas în timp ce trupele israeliene se apropiau de complexul de tuneluri din Rafah, scriu News.ro și Times of Israel. Moartea ostaticilor a declanșat un protest major în Israel, populația solicitând un armistițiu pentru eliberarea celorlalți prizonieri rămași în Gaza.
Cei şase ostatici morţi recuperaţi din Fâşia Gaza în weekend au fost ucişi cu 48 până la 72 de ore înainte de efectuarea autopsiilor, adică între joi şi vineri dimineaţa, a anunţat duminică Ministerul israelian al Sănătăţii, potrivit The Times of Israel.
Ministerul a adăugat că o examinare efectuată de Institutul medico-legal Abu Kabir a constatat că toţi cei şase ostatici au fost împuşcaţi de mai multe ori de la mică distanţă, ceea ce indică faptul că aceștia au fost executaţi, a precizat sursa, citată de News.ro.
Armata israeliană a declarat că teroriştii Hamas i-au ucis pe ostatici cu relativ puţin timp înainte ca trupele să le localizeze cadavrele sâmbătă după-amiază într-un tunel din Rafah.
Cei șase au fost și numiți: Hersh Goldberg-Polin, Eden Yerushalmi, Ori Danino, Alex Lobanov, Carmel Gat şi Almog Sarusi.
Duminică dimineaţa, şeful Statului Major al IDF, generalul-locotenent Herzi Halevi, a vizitat locul unde au fost găsite cadavrele şi a efectuat o evaluare la faţa locului. Halevi a fost însoţit de şeful Comandamentului de Sud al IDF, generalul-maior Yaron Finkelman, şi de omul care a găsit ostaticii, generalul-maior (rez.) Nitzan Alon.
Channel 12 a transmis că oficialii din domeniul securități cred că Hamas i-a executat pe cei şase ostatici din cauza temerilor grupului terorist că un ostatic salvat în viaţă săptămâna trecută va divulga detalii despre locul în care erau ţinuţi ceilalţi prizonieri.
Ostaticul Farhan al-Qadi, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în siguranţă de forţele speciale ale IDF din captivitatea Hamas dintr-unul dintre tunelurile grupării teroriste din sudul Fâşiei Gaza. El a fost găsit singur după ce răpitorii săi au fugit.
„Uciși cu brutalitate”
Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat anterior că cei şase au fost „ucişi cu brutalitate”.
„Conform unei evaluări iniţiale, ei au fost ucişi cu brutalitate de teroriştii Hamas cu puţin timp înainte să ajungem la ei. Au fost răpiţi în dimineaţa zilei de 7 octombrie de gruparea teroristă Hamas”, a declarat Hagari în cadrul unei conferinţe de presă.
„Corpurile lor au fost găsite în timpul luptelor din Rafah, într-un tunel, la aproximativ un kilometru distanţă de tunelul din care l-am salvat pe Farhan al-Qadi în urmă cu câteva zile”, a mai spus el.
IDF a precizat că nu avea localizarea exactă a ostaticilor, dar avea indicaţii cu privire la o zonă generală în care cei şase ar putea fi reţinuţi şi, prin urmare, opera cu atenţie în zonă.
„De când a fost găsit Farhan, trupele au fost îndemnate să opereze cu prudenţă chiar mai mult decât de obicei, din cauza înţelegerii faptului că alţi ostatici ar putea fi în zonă. Nu aveam informaţii cu privire la locaţia exactă a ostaticilor”, a declarat Hagari.
Trupele au început sâmbătă să cerceteze un complex de tuneluri, la aproximativ 20 de metri sub pământ, şi i-au găsit pe ostatici, morţi, după-amiază. Corpurile lor au fost extrase din Gaza peste noapte şi aduse în Israel pentru identificare.
Câți ostatici mai sunt în Gaza
Duminică, după aflarea veştii, demonstrații masive au izbucnit în Israel, protestatarii cerând guvernului să ajungă la un acord pentru eliberarea celorlalți ostatici.
Serviciile municipale din mai multe districte israeliene era întrerupte luni, după ce cel mai mare sindicat din țară a lansat o grevă generală pentru a-l presa pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să accepte un armistițiu.
Se crede că 97 dintre cei 251 de ostatici răpiţi de Hamas la 7 octombrie se află încă în Gaza, inclusiv cadavrele a cel puţin 33 de ostatici, potrivit IDF.
Hamas a eliberat 105 civili în timpul unui armistiţiu de o săptămână la sfârşitul lunii noiembrie, iar patru ostatici au fost eliberaţi înainte de aceasta. Opt ostatici au fost salvaţi în viaţă, iar cadavrele a 37 de ostatici au fost, de asemenea, recuperate, inclusiv trei ucişi din greşeală de armată în timp ce încercau să scape de răpitorii lor.
Hamas deţine, de asemenea, doi civili israelieni care au intrat în Fâşie în 2014 şi 2015, precum şi trupurile a doi soldaţi ai forţelor de apărare israeliene care au fost ucişi în 2014.