Acesta va fi situat la intersecția dintre Șoseaua Olteniței cu Calea Vitan-Bârzești și strada Ion Iriceanu. Noul pasaj va veni în continuarea pasajului Europa Unită și a pasajului de la Apărătorii Patriei și va închide inelul median de circulație al Capitalei.

„Au fost realizate primele foraje prin care este testată stabilitatea solului, în vederea indentificării celor mai bune soluții pentru o construcție trainică. Probele de sol vor fi analizate în laborator, iar în funcție de rezultate, proiectanții se vor apuca și ei de treabă, astfel încât, la final, pasajul să arate precum în imaginile de mai jos. Noul pasaj vine în continuarea pasajului Europa Unită și a pasajului de la Apărătorii Patriei, pentru care au fost deja relocate rețele de utilități, și va închide inelul median de circulație al Capitalei”, a precizat primarul Daniel Băluță pe pagina sa de facebook.

Circulația pe pasajul Europa Unită a fost deschisă în 5 decembrie 2023. Pasajul, care are mentenanța asigurată de către cei de la Totul Verde, se află la intersecția străzii Turnu Măgurele cu bulevardul Metalurgiei. De asemenea, nu de mult timp au început lucrările pentru mutarea utilităților la intersecția de la Apărătorii Patriei, unde va fi construit un alt pasaj suprateran. După acesta va urma pasajul nou anunțat.