Panourile fotovoltaice instalate în perioada 2009-2013, în primul val de energie regenerabilă din România, se apropie de finalul duratei de viață și încep să fie înlocuite. Parapet, un furnizor de soluții EPC în sectorul regenerabil, a finalizat în luna august primul proiect de retehnologizare a unui parc fotovoltaic în România, Solar Electric Frăsinet, deținut de compania austriacă Kraftfeld, potrivit unui comunicat al Parapet.

Lucrările de modernizare au vizat înlocuirea a 11.550 de panouri fotovoltaice a căror straturi de polimer s-au deteriorat, ceea ce a dus la o scădere considerabilă a eficienței acestora în producerea de energie.

Astfel, centrala a ajuns din nou la capacitatea maximă de producție respectiv 12 GW/an.

Centrala electrică fotovoltaică, aflată în partea de sud a țării, în județul Călărași, are o putere totală instalată de 9.5 MWp și se întinde pe o suprafață de aproximativ 16.5 hectare. Din capacitatea instalată, aproximativ 3 MWp au fost retehnologizați în totalitate.

Lucrările au fost realizate fără a fi necesare îmbunătățiri structurale pentru susținerea panourilor și fără a schimba poziția invertoarelor, fără a modifica puterea inițială aprobată sau traseele și secțiunea cablurilor de curent continuu și alternativ.

„Proiectul se numără printre cele de pionierat în România, prin retehnologizarea unui parc fotovoltaic instalat în perioada „primului val” de regenerabile în țară. Este primul proiect de acest tip pe care îl realizăm în țară și al cincilea la nivel european, având lucrări similare în Franța, Germania și Austria.

Prin înlocuirea panourilor deteriorate, centrala de la Frăsinet poate acum produce din nou electricitate la capacitate maximă. Energia este livrată în sistemul energetic național și poate acoperi consumul anual a peste 3.200 de gospodării” a declarat Paul Moldovan, CTO Parapet.

„Ne așteptăm la un număr tot mai mare de astfel de proiecte în România, pentru îmbunătățirea performanței parcurilor fotovoltaice existente și creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile la nivel național”, a adăugat el.

La rândul său, Ben Salm-Reifferscheidt, Managing Director, Kraftfeld a adăugat că modernizarea centralei a fost realizată fără nicio utilizare suplimentară a terenului sau modificări structurale, aceasta datorită tehnologiei mai avansate și a eficienței crescute a noilor panouri.

220 de tone de deșeuri au fost reciclate

În urma lucrărilor de retehnologizare a centralei electrice de la Frăsinet, Parapet a reciclat 220 de tone de deșeuri fotovoltaice din care 165.1 tone de sticlă (75%), 19.8 tone de aluminiu (9%), 6.6 tone de siliciu 3.3 tone de cupru si 25.3 tone de adeziv (11.5%). Inițiativa face parte din strategia de sustenabilitate și de dezvoltare durabilă a companiei, panourile fotovoltaice fiind reciclate cu ajutorul unui contractor autorizat local.

Parapet a realizat proiecte similare de retehnologizare a parcurilor fotovoltaice în Franța, Germania și Austria. În total, acestea au presupus înlocuirea a 100.000 de panouri fotovoltaice și creșterea eficienței acestora cu aproximativ 30%. În egală măsură, durata de viață a centralelor electrice retehnologizate a fost extinsă cu 15 ani.

În primul val de energie regenerabilă din România, respectiv între anii 2009-2013, au fost instalate parcuri fotovoltaice de aproximativ 1.200 de MW.

Începând cu anul 2013, legislația s-a modificat și nu au mai apărut noi proiecte până în anul 2022.

citeste mai mult …