Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv, în 8 mai, la 12 ani de închisoare pe interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Alți trei protagoniști ai conflictului sângeros din noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018 de pe terasa „The Music Pub” din Brăila, Georgel Mocanu, Valentin Matei și Valentin Dobraniș, au scăpat de acuzațiile de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice întrucât faptele s-au prescris. 

În noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, în timp ce se afla pe holul băii de la terasa „The Music Pub” din Brăila, Dasaev a înjunghiat doi sportivi americani într-o încăierare.

În apărarea sa, Dasaev a susținut că în acea seară se afla cu nepoata lui în localul amintit, iar bătaia care a culminat cu înjunghierea americanilor ar fi avut loc după ce a mers la toaletă, unde s-ar fi întâlnit cu aceştia.

Interlopul a mai afirmat că a fost înjurat şi agresat de baschetbalişti, iar la ieşirea de la baie, aceştia l-ar fi luat la bătaie şi l-ar fi tăiat cu un obiect ascuţit pe faţă, moment în care s-ar fi ascuns în toaletă şi ar fi blocat uşa cu piciorul până la sosirea agenţilor de pază.

„Intrarea în baie era blocată de un grup de indivizi de culoare, iar la cererea mea de a mă lăsa să trec, unul dintre ei s-a manifestat agresiv verbal. La insistenţele mele de a-i împinge uşor, m-a înjurat în timp ce mă privea în ochi. La ieşire am trecut iar printre ei şi acelaşi tip ce avusese un schimb de replici cu mine îmi pune piedică şi mă împinge cu cotul. Am ripostat cu un pumn, ce a declanşat un potop de lovituri din partea mai multor persoane de culoare ce îl însoţeau pe acel individ”, susținea Dasaev la scurt timp după încăierarea sângeroasă.

Citiți continuarea pe adevarul.ro