Mai sunt câteva zile până la alegerile americane. Într-un interviu pentru HotNews, Daniel Hegedüs, de la think-tank-ul German Marshall Fund, explică faptul că, indiferent cine iese președinte, SUA nu-și va altera substanțial politica externă. Însă nici nu e nevoie de asta pentru Rusia. Fie și o mică modificare poate face ca Moscova să profite. Zona de la Marea Neagră, unde intră și România, și țările baltice sunt cele unde Putin ar putea încerca să intervină, crede expertul în relația SUA-UE.
- CE SE POATE ÎNTÂMPLA. O administrație Trump ar putea fi „o încurajare pentru Viktor Orban și alți lideri iliberali din regiune”.
- CE NU SE VA SCHIMBA. Republicanii moderați există și vor conta. Într-un Congres divizat, e puțin probabil ca MAGA să schimbe complet politica externă a SUA.
- DE UNDE VIN RISCURILE. Periculos pentru zona noastră de lume, din estul Europei, nu e ceea ce va face Washingtonul, care nu poate fi mult diferit, ci ceea ce va percepe Rusia ca angajament al SUA. Kremlinul e un expert în a specula fracturile lăsate de percepții.
- CE POATE FACE EUROPA. UE nu e neputincioasă. O abordare contractuală a UE față de SUA ar putea fi: ne sprijiniți în Europa, vă sprijinim în Asia-Pacific.
- CE DEPINDE DE NOI: Realitatea recentă a dovedit că un guvern, cu cât e mai autoritar, cu atât are legături mai strânse cu rușii și chinezii. Dar, făcând asta, aceste țări UE se duc către o filozofie unde doar cel mai tare contează: dovadă că Rusia a ajuns să amenințe săptămânal cu bomba atomică.
O schimbare radicală a sprijinului în materie de securitate al SUA în Europa este puțin probabilă, chiar și în cazul unei victorii a lui Donald Trump în alegerile din 5 noiembrie.
Dar dacă percepția Kremlinului va fi că o eventuală administrație Trump va fi mai puțin angajată, atunci Moscova ar putea fi încurajată să testeze acest lucru, lansând provocări în statele baltice sau la Marea Neagră, spune Daniel Hegedüs. El este director regional al German Marshall Fund, un think-tank dedicat promovării cooperării dintre SUA și UE.
Europa nu poate, acum, să-și asigure propria securitate
Expertul crede că o reducere a sprijinului american pentru Ucraina este posibilă după alegeri, și avertizează în același timp că, în acest caz, am putea asista la o schimbare de politică în privința sprijinului pentru Kiev în mai multe state UE. Asta în condițiile unei creșteri a poziției alternative anti-ucrainene, pro-ruse, iliberale, nu mai numai în Europa Centrală și de Est, ci practic pe întregul continent.
Perspectiva unei decuplări a SUA față de UE în materie de securitate ar putea fi semnalul pentru ca Europa să facă eforturi pentru a-și asigura de una singură propria securitate.
Dar în momentul de față acest lucru nu pare posibil, în lipsa unei voințe politice, așa că UE are nevoie „disperată” de Statele Unite ca furnizor de securitate în Europa, mai ales în având în vedere provocarea rusească, spune Hegedüs.
El vorbește și despre impactul unei eventuale administrații Trump asupra normelor democratice din Europa de Est, observând că o administrație condusă de fostul președinte reprezintă o veste bună pentru Viktor Orban și o încurajare pentru alți lideri iliberali din regiune.
„Rusia poate lansa provocări în statele baltice sau la Marea Neagră”
HotNews: Care ar fi efectul alegerilor din SUA asupra situației de securitate de pe flancul de est al NATO. Există aspecte care nu se vor schimba indiferent de omul care va ajunge la Casa Albă?
Daniel Hegedüs: Pe de o parte știm că este posibil ca a doua președinție Trump să fie diferită față de prima, mai ales pentru că toți acei oameni moderați care au avut un efect de constrângere asupra președintelui Trump după 2016 nu mai fac parte din echipa de tranziție.
Așa că vedem o reprezentare mult mai mare a oamenilor din tabăra MAGA, cu adevărat conduși de ideologie, care sunt radicalizați și au poziții foarte radicale privind politica externă. Și aș adăuga, de asemenea, au foarte puțină înțelegere a politicii externe în această privință. Și acest lucru este în mod evident îngrijorător.
Pe de altă parte cred că trebuie să subliniem faptul că există un consens pe flancul estic al NATO, care include Polonia, România, țările baltice, care spune că, indiferent de cine va fi la Casa Albă, angajamentul este crucial, pentru că acesta este modul în care Statele Unite, ca furnizor de securitate, pot fi menținute în Europa.
Și în acest context, cred că va exista o avalanșă de demersuri către președintele Trump, pe care nici el nu le poate ignora, inclusiv politicieni din Europa Centrală și de Est, dar și noul secretar general al NATO.
Republicanii moderați există și vor conta
Cred, în aceste condiții, că este foarte puțin probabil ca o schimbare radicală și rapidă a actualei poziții de securitate a SUA în Europa să se producă, în special pentru că s-ar putea să avem un Congres divizat, posibil cu un Senat controlat de republicani și, vom vedea, dar poate cu o Cameră controlată de democrați.
În acest context, și știind, de asemenea, că există încă republicani moderați, în special în Senat, care sunt dedicați înțelegerii tradiționale a intereselor de securitate ale SUA, cred că își vor face, de asemenea, treaba pentru a menține cumva și noua administrație pe actuala cale.
Văd însă schimbări fundamentale care nu țin neapărat de domeniul securității, ci de angajamentul față de aliați și în special de rolul SUA ca susținător al democrației în Europa Centrală și de Est.
În această privință, cred că prioritățile unei noi administrații republicane, așa cum au fost stabilite în agenda 2025, pot încuraja o serie de noi tendințe iliberale și autoritare în regiune.
Și ultima mea idee în această privință ar fi că, noile posibile consecințe negative nu țin neapărat de modul în care o nouă administrație Trump s-ar comporta, ci de percepțiile pe care le va genera la Kremlin.
Așadar, este posibil ca ei să nu fie mai puțin angajați față de securitatea pe flancul estic al NATO. Dar dacă percepția la Moscova este că o nouă administrație Trump ar fi totuși mai puțin angajată, atunci (Rusia) va fi mult mai încurajată să testeze angajamentul, lansând provocări în statele baltice sau la Marea Neagră.
Și cred că această nepotrivire între intențiile reale ale Washingtonului și percepția Moscovei ar putea fi amenințătoare pentru europeni.
„Cred că este o presupunere rezonabilă că ajutorul militar al SUA pentru Ucraina va încetini”
– Marele motiv de îngrijorare pentru liderii europeni este, desigur, războiul din Ucraina. La ce scenarii ar trebui să ne așteptăm în cazul victoriei lui Trump, deoarece pe baza retoricii sale ar putea urma cel puțin o încetinire a ajutorului militar american, dacă nu o sistare totală. Posibile schimbări ar putea urma însă și în cazul unei administrații Harris? Deoarece se pare că publicul american este destul de obosit în această privință.
– Cred că multe societăți simt această oboseală în privința Ucrainei, atât în Statele Unite, cât și în Europa. Vedem asta și în Germania, unde de asemenea am observat o încetinire a ajutorului pentru Ucraina.
Aici aș fi prudent. Și nu pentru că nu am opinia mea personală, ci pentru că în calitate de analist trebuie să fiu.
Cred că Partidul Republican comunică mesaje diferite. Și este foarte dificil să înțelegem ce mesaje sunt pentru publicul intern, într-o campanie electorală – și cred că, într-o anumită privință, actuala încetinire a sprijinului din partea democraților este evident pentru consumul intern, deoarece nu ar dori să își afecteze propriile șanse în această privință – și care este de fapt perspectiva strategică pe termen lung în materie de politică externă.
Cred că este o presupunere rezonabilă și fezabilă că ajutorul militar va încetini. Dar, recent, am avut ocazia să ascult un interlocutor republican de nivel înalt, care sublinia faptul că Trump a avut ocazia de a îngropa sprijinul pentru Ucraina chiar în acest an, în Congres, și nu a făcut-o.
Evident, angajamentul nu va fi același. Dar sper că toate aceste mesaje foarte amenințătoare lansate de Donald Trump, cum că va aduce practic pacea în Europa a doua zi după alegerea sa, pentru că practic va face presiuni asupra Ucrainei pentru un acord de pace foarte, foarte dezavantajos, sper că aceste declarații aparțin retoricii de campanie.
Dar îmi pot imagina că la mijlocul mandatului strategia administrației republicane ar putea fi aceea de a împinge Ucraina în direcția unei disponibilități de a accepta scenarii alternative.
„Poziția anti-ucraineană, pro-rusă, iliberală, crește nu mai numai în Europa Centrală și de Est, ci practic pe întregul continent”
– Poate Europa să sprijine Ucraina pe cont propriu? Pentru că există semne că și Europa este destul de obosită și cred că o altă întrebare pe această temă este cum își va asigura Europa securitatea în cazul în care o dezangajare a SUA va veni în viitor într-o formă sau alta?
– Întrebarea principală este cum interpretăm această capacitate (de a sprijini Ucraina).
Atunci când vine vorba despre capacitățile obiective, este evident că industria europeană de apărare nu a fost la înălțimea provocării în ultimii doi ani. Dar evident, dacă ar exista voință politică, atunci cred că ar exista capabilitățile obiective de a furniza nu cele necesare, dar cel puțin un sprijin important pentru Ucraina.
Dacă capacitatea se referă la această voință politică, atunci sunt foarte sceptic. Pentru că vedem, chiar și în cazul Germaniei, care era cel mai mare susținător al Ucrainei, al doilea după Statele Unite, dar cel mai mare din Europa, necesitatea strategică este subjugată considerentelor electorale și politice interne pe termen scurt.
Și vedem, de asemenea, creșterea elitei alternative anti ucrainene, pro-ruse, iliberale, nu mai numai în Europa Centrală și de Est, ci practic pe întregul continent.
Și nu îi consider pe acești oameni idioți utili, ci antreprenori politici care sunt de fapt pregătiți să submineze interesele strategice de securitate europene pentru propriile lor câștiguri politice pe termen scurt. Am putea oferi multe exemple, din Franța până în Austria, dacă am rămâne doar în fostul Occident. Și fac tot posibilul să submineze sprijinul social și politic pentru Ucraina.
Deci, în acest context, cred că în momentul în care unitatea transatlantică privind sprijinul pentru Ucraina va fi zdruncinată ca urmare a alegerilor din SUA, mă tem că o mulțime de țări vest-europene vor face, de asemenea, o schimbare majoră în politica lor față de Ucraina.
Și atunci va însemna că Polonia, statele baltice, țările nordice, România vor rămâne în acest club, pentru că nu își pot schimba neapărat comportamentul din motive de securitate foarte simple și obiective, dar și pentru că nivelul de consens al elitelor cu privire la securitatea reală, orientarea strategică a țărilor este mult mai mare decât cel din alte câteva state.
O abordare contractuală a UE față de SUA: ne sprijiniți în Europa, vă sprijinim în Asia-Pacific
– Ar trebui să ne așteptăm la o retragere a SUA din NATO sub președinția Trump sau aceasta este doar o amenințare pentru a rezolva dispute pe probleme non-militare, cum ar fi deficitele comerciale?
– Aceasta este opinia mea personală: nu cred că ar fi fezabil. Ar veni cu un cost politic foarte mare.
Cred că un semnal foarte important a fost transmis în discursul Ursulei von der Leyen în Parlamentul European, când practic a promis angajamentul european în regiunea Asia-Pacific.
Aceasta este mai mult sau mai puțin abordarea contractuală față de Statele Unite: da, ne bazăm pe voi în Europa, dar suntem de asemenea pregătiți să vă oferim sprijin.
Din nefericire, aceasta va fi o chestiune foarte divizivă în Consiliul European și între statele membre. Dar este important să existe o înțelegere clară la nivelul Comisiei Europene, iar acest mesaj a fost transmis de președinta Comisiei Europene.
Acest mesaj ar trebui să fie mai puternic. Acest mesaj ar trebui să vină și din partea statelor membre, pentru că eu cred că viitorul alianței transatlantice depinde de acest angajament reciproc al SUA în Europa și al Europei în regiunea Asia-Pacific și întrebarea este dacă statele membre se vor trezi devreme pentru a putea contracara un potențial impuls anti-NATO în cadrul elitei politice americane prin crearea acestei corelări între cele două regiuni în care Statele Unite sau Occidentul sunt contestate.
Trump: o veste bună pentru Viktor Orbán și alți lideri iliberali
– Mă întrebam dacă am putea dezvolta puțin un lucru pe care l-ați spus mai devreme. Mă refer la faptul că liderii europeni sunt îngrijorați de un posibil declin al normelor democratice dacă Trump revine la președinție. Și cred că acest lucru este mai important aici, în Europa de Est.
– Când vine vorba de țări care au reușit să stabilească legături ideologice strânse și politice cu republicanii, cum ar fi Ungaria și partidul de guvernare Fidesz, cred că (victoria lui Trump) ar fi o veste bună pentru ei.
Asta ar anula practic toate presiunile politice ale SUA pentru comportamentele lor autoritare și, potențial, ar putea de asemenea să limiteze presiunea SUA pe tema legăturilor lor strânse și cordiale cu Rusia.
Asta l-ar încuraja și l-ar împuternici pe prim-ministrul (Viktor) Orbán să caute mai multe conflicte cu Uniunea Europeană, să fie mai îndrăzneț în exercitarea de presiune asupra opoziției politice, a presei libere și a societății civile din Ungaria.
Iar problema este că aceasta nu este doar o chestiune internă și nici măcar doar o chestiune europeană, deoarece știm că Ungaria blochează în mod frecvent deciziile comune ale europenilor.
Dar știm de asemenea că avem câteva țări, nu toate din Europa Centrală și de Est, în care au loc evoluții iliberale sau autoritare. Iar în unele cazuri, autocratizarea vine cu slăbirea angajamentului față de Occident și cu o politică externă multi-vectorială.
Acest lucru este foarte clar în cazul Ungariei. Cu cât sunt mai autoritari, cu atât au legături mai strânse cu rușii și chinezii.
Și știm de asemenea, deși nu aș vrea să fac comparații clare între Slovacia și Ungaria, pentru că există diferențe, dar știm că toate precondițiile politice și sociale pentru o politică externă multi-vectorială sunt prezente în Slovacia și în Bulgaria. Deoarece în aceste țări nu există un consens al elitelor privind ancorarea clară în NATO și confruntarea cu Rusia, spre deosebire de România, Polonia sau țările baltice.
Și de asemenea, nu există un consens la nivelul societății cu privire la tabăra geopolitică în care țara ar trebui să se afle de fapt. Iar acest lucru este foarte periculos, deoarece vedem evoluții iliberale în ambele țări.
Și poate fi doar o chestiune de timp până când elitele să descopere că de fapt pot urma exemplul Ungariei. Așadar, această lipsă de presiune a SUA asupra democratizării poate duce la fragmentarea în continuare a forței sau rezilienței regiunii Europei Centrale și de Est. Și consider că acest lucru este foarte, foarte important.
„Prestația UE și a statelor membre este dezastruoasă și nu numai în domeniul securității. Avem nevoie disperată de Statele Unite ca furnizor de securitate în Europa, mai ales în lumina provocării rusești”
– Este o posibilă dezangajare a Statelor Unite din Europa la nivel de securitate o oportunitate pentru Uniunea Europeană de a-și construi propria securitate? Sau suntem încă dependenți pe termen lung, în special aici pe flancul estic, de securitatea SUA?
– Va fi un răspuns mai degrabă pesimist. Desigur, este necesar ca Europa să facă mai mult. Aceasta nu este o întrebare. Personal sunt un atlantist și veți vedea acest lucru în răspuns.
Perspectiva de a face mai mult poate fi declanșată de o decuplare a SUA, dar cred că mai întâi ar trebui să facem mai mult și apoi să ne gândim dacă vom fi suficienți, singuri, fără SUA, în structuri exclusiv europene.
Apoi, cred că Europa este întotdeauna foarte îndrăzneață când vine vorba să vorbească. Și dacă trebuie doar să vorbim, atunci suntem foarte deschiși cu privire la autonomia strategică europeană și la modul în care putem reuși fără SUA și ar trebui să stăm pe propriile picioare.
Dar când vine vorba de a trece la fapte, atunci cred că performanța Uniunii Europene,
și nu este vorba despre integrare, prestația Uniunii Europene și a statelor membre este dezastruoasă și nu numai în domeniul securității. Este dezastruoasă chiar și în domeniile în care Uniunea Europeană și piața internă au avut puncte forte.
Să ne uităm la competitivitatea europeană. La începutul anilor 2000, Strategia de la Lisabona a avut ambiția de a face din UE cea mai competitivă regiune a lumii. Mai întâi până în 2010, apoi un pic mai târziu și apoi a fost abandonată.
În ultimii 20 de ani, Europa a făcut tot ceea ce ar fi putut face greșit în domeniul competitivității, al politicii industriale.
Europa a avut ambiția de a fi un lider mondial în domeniul tehnologiilor de mediu. A anihilat însă cu succes industria energiei solare. Rămânem în urmă în domeniul energiei eoliene, în hidrogen, practic în tot ceea ce contează. Suntem pe punctul de a ne pierde industria auto.
Dacă nu suntem capabili să gestionăm sau să generăm succese politice, sau doar să ținem pasul cu concurenții noștri în domeniile centrale ale integrării europene, atunci cum ne putem imagina că vom reuși în domenii în care integrarea este foarte profundă și în care societățile europene sunt foarte reticente, cu excepția Europei Centrale și de Est, să plătească mai mult pentru securitate? Nu cred că vom reuși.
Și în acest context, da, trebuie să facem mai mult, potențial, da, avem nevoie de mai multă integrare europeană în domeniul securității dar cred că avem nevoie disperată de Statele Unite ca furnizor de securitate în Europa, mai ales în lumina provocării rusești.
Când amenințarea nucleară a Moscovei devine o ediție săptămânală
Aș dori doar să citez declarația recentă a șefului serviciilor de informații externe germane, potrivit căreia chiar și ei se așteaptă la o provocare militară directă a Rusiei împotriva unui stat membru NATO în următorii patru-cinci ani.
Și apoi vine ultimul punct, care este descurajarea nucleară.
Cum putem să ne imaginăm că vom face față, fără o forță de descurajare nucleară adecvată, împotriva Rusiei, care folosește săptămânal amenințările nucleare pentru a-și pregăti propriul teren de joc diplomatic și de politică externă și pentru a-și extinde marja de manevră?
Descurajarea nucleară în Europa este asigurată de fapt de Statele Unite, de forța nucleară a NATO, și într-un mod minimal de către cele două puteri nucleare europene, dintre care una nu mai este în Uniunea Europeană, iar cealaltă este reticentă în a extinde umbrela de protecție nucleară a forței în afara Franței.
Împotriva unei Rusii beligerante din punct de vedere nuclear, lipsa unor capacități adecvate de descurajare nucleară este, cred eu, o situație foarte, foarte periculoasă.
Nu sunt neapărat un expert în securitate și cu siguranță nu sunt un expert militar, dar cred că este o situație mult mai amenințătoare decât a avut Europa în orice moment în timpul Războiului Rece. Pentru că în acea perioadă, cel puțin exista paritate nucleară.
Și fără Statele Unite și fără NATO, dacă Statele Unite se retrag din NATO, se retrag și din politica de descurajare nucleară a NATO, nu văd cum am putea să facem față Rusiei.
