Înainte de alegeri, fostul avocat pentru drepturile omului, în vârstă de 61 de ani, ales în Parlamentul britanic de doar nouă ani, a declarat că funcția de lider al opoziției a fost „cea mai frustrantă slujbă pe care am făcut-o vreodată” și că abia așteaptă să guverneze.

Și de când a preluat conducerea Partidului Laburist în 2020, după eșecul electoral din 2019, nu a deviat nici măcar o iotă în strategia sa de a câștiga puterea.

S-a angajat să întoarcă și să reorienteze un Partid Laburist slăbit de predecesorul său, Jeremy Corbyn, ale cărui idei se situează foarte mult la stânga. Nu s-a temut să îi demită pe cei care nu îi împărtășesc viziunea pe plan intern și lucrează din greu pentru a închide capitolul acuzațiilor de complacere față de antisemitism care au subminat partidul.

În timpul campaniei, el a promis să repună politica „în serviciul publicului” și să pună „țara pe primul loc, partidul pe locul doi”, în urma scandalurilor care au afectat guvernele conservatoare în ultimii ani.

Dar pentru mulți britanici, Keir Starmer rămâne o enigmă politică. Adversarii săi subliniază schimbările sale frecvente de poziție și lipsa de claritate a programului său.

De ce a ales acest cunoscut fost avocat și fost director al Ministerului Public pentru Anglia și Țara Galilor să se implice în politică atât de târziu în viață?

Jurnalistului Tom Baldwin, autor al unei biografii, a explicat că nu mai suporta politica de austeritate a conservatorilor.

„A vrut să ajungă la putere și să schimbe cu adevărat legile, mai degrabă decât doar să le aplice”, spune Baldwin într-un podcast Guardian.

Socialist pro-business

În 2015, a fost ales pentru prima dată în calitate de deputat pentru o circumscripție din partea central-nordică a Londrei.

În ciuda divergențelor sale cu Jeremy Corbyn, Keir Starmer a devenit purtătorul de cuvânt al partidului cu privire la Brexit. El însuși a votat pentru rămânerea în UE.

Pasionat de fotbal și suporter al echipei Arsenal, el s-a contrat în fiecare săptămână în Parlament cu prim-miniștrii conservatori: Boris Johnson, Liz Truss și, în cele din urmă, Rishi Sunak.

Tonul său precis de avocat contribuie la imaginea sa, care este oarecum austeră și lipsită de carismă. Acest sentiment a fost accentuat în timpul campaniei, când s-a arătat mai degrabă precaut decât entuziast, dar a reușit să capitalizeze furia împotriva conservatorilor.

Deși se declară „socialist”, programul său de guvernare „pro-business” pledează pentru disciplină bugetară în perioade de constrângeri financiare. În același timp, acesta promite să repare serviciile publice.

„El crede că statul ar trebui să fie un facilitator și că ar trebui să existe ca o plasă de siguranță”, spune profesorul de științe politice Tim Bale, care vede în aceasta influența istoriei familiei sale.

Egalitate, drepturile omului, justiția socială, reducerea decalajului dintre bogați și săraci

Născut la 2 septembrie 1962, Keir Rodney Starmer a crescut la periferia Londrei cu un frate și două surori, un tată distant și o mamă care suferea de o boală articulară rară care a invalidat-o ani de zile.

„Tatăl meu a fost sculer și mama asistentă medicală”, repetă el într-o frază care a devenit un „gimmick” ironizat al campaniei sale.

„Știu cum este să te lupți să plătești facturile”, a mai spus el adesea, într-o perioadă în care țara suferea de o inflație de două cifre.

Flautist și violonist – a luat lecții cu Norman Cook, celebrul Fatboy Slim – a studiat la o „grammar school”, acele instituții publice rezervate celor mai buni elevi.

După ce a studiat dreptul la Leeds și apoi la Oxford, Keir Starmer a intrat într-o firmă specializată în drepturile omului, apărând sindicatele și activiștii de mediu împotriva McDonald’s și luptând împotriva pedepsei cu moartea în Caraibe.

În 2003, a ocupat primul său post oficial, ajutând la reconstrucția serviciului de poliție din Irlanda de Nord după conflicte, înainte de a deveni director al procuraturii pentru Anglia și Țara Galilor în 2008.

Keir Starmer, numit de părinții săi după Keir Hardie, fondatorul Partidului Laburist, a fost făcut cavaler în 2014 de către Regina Elisabeta a II-a.

Este căsătorit din 2007 cu o fostă avocată și cadru medical cu rădăcini evreiești. Cuplul are doi copii adolescenți, iar noul prim-ministru speră să continue tradiția familiei de la Downing Street de a nu mai lucra vineri după ora 18:00 pentru a petrece timp cu familia.

Avocatul Gavin Millar, un prieten care a lucrat cu el, îl descrie ca fiind „foarte minuțios, foarte muncitor”.

În Downing Street, „el va fi, de asemenea, foarte atașat de anumite valori fundamentale în care a crezut întotdeauna: egalitatea, drepturile omului, justiția socială, reducerea decalajului dintre bogați și săraci”, asigură el AFP.

Într-o țară divizată, partea cea mai grea rămâne pentru cel care a declarat că dorește să fie amintit ca „cineva care a condus un guvern laburist îndrăzneț și reformator”.

citeste mai mult …